Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu laude şi vrăjeli, ci / Sprijin concret pentru Valea Jiului

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 20 martie 2013 ·

Las pe mai târziu un posibil răspuns la întrebarea "pentru cine se ţine un loc de vicepreşedinte în organizaţia PSD Vulcan?", pe care şi-o pun destui dintre cei aflaţi la conferinţa desfăşurată sâmbătă după-amiază, pentru că acum mi-am propus să opresc la intervenţiile verbale a doi participanţi de marcă.

Primul participant

de marcă este o doamnă. Este doamna Alina Anamaria Cîrstoiu, preşedintele organizaţiei PNL Vulcan, participantă la conferinţă, împreună cu domnul Sorin Rosmenteniuc, în calitate de invitat. După ce, conform protocolului, i-a salutat, în numele liberalilor vulcăneni, pe delegaţii pesedişti prezenţi la conferin­ţă, doamna Alina Anamaria Cîrstoiu a ridicat câteva probleme pe care USL-ul, atât la nivel central, cât şi la cel de municipiu, trebuie să le aibă în vedere.

Ceea ce a rostit doamna

preşedinte şi consilier local sunt numai şi numai lucruri adevărate. "Noi cerem doar condiţii normale şi nimic altceva, a vorbit la obiect Alina Anamaria Cîrstoiu. Mie nu-mi place deloc când aud că nu sunt fonduri pentru spital, că nu se ştie ce va mai fi cu Complexul Energetic Hunedoara sau că nu sunt fonduri pentru investiţii. Fiecare dintre noi nu doreşte decât un trai normal, condiţii normale de viaţă, iar aceste chestiuni nu trebuie uitate şi este nevoie să fie avute în vedere şi rezolvate!".

Celălalt vorbitor

care - să nu se înţeleagă că dau cu periuţa - a făcut o impresie bună a fost primarul Gheorghe Ile. Dezamăgit că încă unii mai fac diferenţă între pesediştii vechi şi cei veniţi de la PDL, Gheorghe Ile a spus răspicat lucrurilor pe nume. Complexul Energetic trebuie pus odată în mişcare, iar minele viabile trebuie reîmprospătate din punct de vedere tehnologic. Fiindcă nu este permis ca, în mileniul acesta, omul să tragă în subteran tot cu târnăcopul şi lopata.

"Trebuie insistat ferm pe rezo

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum o ora
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 2 ore
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 4 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

MAE: Toţi cei şase români care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie

Mediafax acum 24 minute
MAE informează că în urma demersurilor derulate prin intermediul Consulatului General al României la Paris şi al Ambasadei României la Canberra, în colaborare cu autorităţile franceze şi australiene, toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră s

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 5 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Tribunalul București suspendă recuperarea prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu

HotNews acum 4 ore
Judecătorii au dispus suspendarea executării sentinţei penale în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat în 2014 la zece ani de închisoare pentru corupție, se arată într-o decizie a Tribunalului București publicată pe portalul justiției. Inf

Fenomen extrem de periculos: 60 de copii spălați cu insecticide de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

HotNews acum o ora
Starea fetiţei de 10 ani din Caraş-Severin care a ajuns la spital după ce mama a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, dar cu care a şi spălat-o, este foarte gravă, a declarat medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum 2 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 6 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°