Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lactatele degresate, una din cauzele obezităţii la copii

Publicat in Romania TV, miercuri 20 martie 2013 ·

Părinţii care oferă copiilor lactate degresate în ideea prevenirii obezităţii nu fac decât să-şi piardă timpul şi banii, consideră experţii americani.

Copiii care beau lapte integral cântăresc mai puţin, la patru ani, decât semenii lor cărora le-a fost administrată versiunea degresată a laptelui, conform unui studiu realizat de o echipă de medici pediatri de la Şcoala de Medicină de pe lângă Universitatea din Virginia.

În cadrul acestui studiu au fost chestionaţi circa 11.000 de părinţi cu privire la sortimentul de lapte administrat copiilor lor în vârstă de doi ani: lapte integral, cu 3% până la 6% grăsimi sau degresat (1-2%) ori de soia, scrie agerpres.ro.

Copiii au fost cântăriţi la vârsta de doi ani, la începutul experimentului, şi încă o dată la patru ani. S-a constatat că printre cei care consumau lapte degresat la vârsta de doi ani 14% erau supraponderali, iar la vârsta de patru ani - 16%.

În general, în 57% din cazuri, micuţii din această categorie au luat kilograme în exces după doi ani de experiment. Greutatea medie a copiilor care au consumat lapte integral a fost mult mai mică.

Aceste rezultate sunt contrare recomandărilor Academiei de Pediatrie şi Asociaţiei americane de Cardiologie care prevăd ca, după doi ani, copiilor să le fie distribuite lactate reduse în grăsimi pentru a preveni obezitatea. O poziţie contrară o au medicii din Marea Britanie, potrivit cărora copiii sub cinci ani au nevoie de energie suplimentară pentru creştere şi dezvoltare, astfel încât acestora le este indispensabil laptele integral.

Citeşte şi Alăptarea copiilor pe perioade mai lungi nu micşorează riscul acestora de a deveni supraponderali

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 44 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum o ora
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Rusia revendică capturarea a două localităţi din regiunile Doneţk şi Harkov. Ucraina susţine că a respins un atac inamic în direcţia Lipţi

News.ro acum o ora
Armata rusă a "eliberat" satul Netailove, în regiunea Doneţk, din est, precum şi localitatea Ivanivka, din regiunea Harkov, aflată mai la nord, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de TASS. În schimb, Statul Major al armatei

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum o ora
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 44 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Tomac: Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Nu e nicio decizie politică revoluţionară. România, obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime până la 15 noiembrie 2024

News.ro acum o ora
Liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, afirmă că ”pesediştii roşii şi galbeni” se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim, însă adevărul este că România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°