Rectorii, prorectorii şi directorii economici ai instituţiilor care fac parte din Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România (AUMFR) se întâlnesc în acest sfârşit de săptămână la Timişoara.
Întrunirea va avea loc în Banat la iniţiativa conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara, iar la eveniment va lua parte, în calitate de invitat, şi conducerea Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testimiţeanu" din Chişinău, Republica Moldova.
Liderii universităţilor de medicină din România vor aborda probleme majore cu care se confruntă învăţământul medico-farmaceutic din ţara noastră, temele care vor fi duscutate referindu-se explicit la educaţia la nivel de licenţă, masterat, doctorat şi rezidenţiat, în intenţia de a adapta evoluţia universitară, pe de-o parte la condiţiile socio-economice, pe de alta la rigorile educaţiei medico-farmaceutice europene.
Rezultatele acestei întruniri vor fi comunicate Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Sănătăţii, care sprijină concret astfel de întâlniri. De altfel, la Timişoara vor fi prezenţi Mihnea Costoiu, ministru delegat al Cercetării, şi Gigel Paraschiv, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei. Dezbaterile au loc la hotel Timişoara şi încep vineri, la ora 9.00, urmând a se încheia sâmbătă, la ora 14.00.