Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De-a dreptul scandalos… / O mostră de „civilizaţie” chiar în buricul târgului: grupul sanitar de la etajul I al clădirii „partidelor”

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 20 martie 2013 ·

Ceea ce vedeţi în imagini nu este altceva decât toaleta din clădirea care adăposteşte, printre altele, sediile partidelor, situată pe str. Nicolae Bălcescu din Petroşani.Într-una din zilele trecute, am dat de toaleta respectivă, situată la etajul I al clădirii, la câteva uşi de biroul teritorial al preşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Ioan Moloţ.La prima vedere, toaleta arată că s-a muncit, faianţa şi gresia fiind noi, la fel şi vasul WC-ului. Dar ce folos, din moment ce înăuntru e plin de mizerie, nearuncată cu zilele, iar scăpătarea toaletelor, dar şi a gresiei te fac să te cari de-acolo cât ai zice peşte, chiar şi cu riscul lăsării „trebii” neterminate.

Nu ştim cine e responsabil de administrarea clădirii, chiar dacă ne închipuim că are ceva treabă cu un birou mai sus pus, dar ştim că e oroare ce e pe-acolo. Repetăm, în apropiere de sediul preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, de sediul multor partide şi a tot felul de asociaţii. Ca o ironie, puţin mai sus, cu un etaj, se află şi sediul OPC. Oare ce-o zice domnul inspector Roiu când trece pe coridorul de la etajul I, apropo de curăţenia în localuri publice (dar de curăţenia în instituţii publice, domnule Roiu, inclusiv în grupurile sanitare, ce spuneţi?). Poate că la etajul II lucrurile stau altfel, n-am intrat că era încuiat.

Nu ştim dacă dl. preşedinte Moloţ a văzut cum arată grupul sanitar, sau ceilalţi politicieni care se învârt pe-acolo, dar dacă lucrurile mai continuă aşa, cu toată modernizarea acelui grup sanitar el va ajunge ceva la fel de jegos şi dizgraţios precum e grupul sanitar din Gara-grotă Petroşani, un alt loc public unde domnul Roiu de la protecţia consumatorilor ar trebui să meargă şi să ia măsuri, împreună cu cei de la Sanepid, sau cum s-or numi ei acum. Şi ne mai mirăm de unde atâtea boli şi porcării pe capul nostru…

Ceea ce vedeţi în imagini nu est

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 32 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 57 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 31 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 43 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°