Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevă din Podgoria, dispărută de la începutul lunii

Publicat in Opinia Buzau, joi 21 martie 2013 ·

Din data de 8 martie, o tânără de 17 ani, din comuna Podgoria figurează pe lista persoanelor date în urmărire la nivel naţional, după ce fata a dispărut de la domiciliu, iar părinţii şi rudele nu au mai primit de atunci niciun semn de viaţă din partea ei.

Alexandra Elena Gheorghiţă a plecat de acasă în data de 5 martie, fără a le spune părinţilor că va întârzia sau că are de gând să nu se mai întoarcă. Aceştia au început să îşi facă griji abia după ce afară s-a înnoptat şi fata nu dăsuse niciun semn. Au aşteptat-o toată noaptea, dar în zadar, începând apoi să o caute cu înfrigurare pe la toate prietenele şi prin toate locurile pe care aceasta la frecventa. După trei zile de căutări zadarnice, oamenii au mers în cele din urmă la poliţie şi au reclamat dispariţia fetei, povestind că aceasta plecase de acasă în data de 5 martie şi de atunci nimeni nu o mai văzuse.

Alexandra Elena ­Ghe­orghiţă are 1,55-1,60 metri înălţime, constituţie normală, faţă ovală, ochi albaştri, păr creţ, blond, tuns la baza umerilor, ten deschis şi nu are semne particulare. Tânăra prezintă deficienţe mintale de nivel mediu.

La data dispariţiei purta o geacă din fâş de culoare roşie, cu fermoar, pantaloni blue-jeans de culoare albastră şi era încălţată cu cizme de culoare neagră.

Cine poate da detalii care pot ajuta la găsirea minorei este rugat să se adreseze celei mai apropiate secţii de poliţie, sau să sune la 112.

Din data de 8 martie, o tânără de 17 ani, din comuna Podgoria figurează pe lista persoanelor date în urmărire la nivel naţional, după ce fata a dispărut de la domiciliu, iar părinţii şi rudele nu au mai primit de atunci niciun semn de viaţă din partea ei.

Alexandra Elena Gheorghiţă a plecat de acasă în data de 5 martie, fără a le spune părinţilor că va întârzia sau că are de gând să nu se mai întoarcă. Aceştia au început să îşi facă griji ab

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 10 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 9 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 8 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 8 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 12 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°