Publius Ovidius Naso, cunoscut ca Ovidiu, poetul exilat, s-a născut pe 20 martie î. Hr., în Sulmo, localitate ce poartă azi numele Sulmona, situată la aproximativ 140 de kilometri de Roma.
Ovidiu este considerat unul dintre clasicii literaturii latine, alături de Horaţiu şi Vergiliu. În pofida faptului că a excelat în forma distihului elegiac, poetul şi-a scris „Metamorfozele” în hexametru dactilic. În toamna anului 8 d. Hr., Ovidiu a fost exilat la Tomis, pe ţărmul Mării Negre. Motivele care au stat la baza exilării sale sunt şi la momentul actual o sursă de divergenţe de opinie. Cu toate acestea, Ovidiu a rămas în istorie drept prototipul exilatului. „Considerându-l drept un factor de influenţă morală negativă, împăratul August decide îndepărtarea lui de la Roma. Locul ales, impus, este un spaţiu al pedepsei: un loc al barbariei umane şi meteorologice, un loc situat la marginea inospitalieră a imperiului, deci la marginea lumii. De fapt, afară din lume, căci, pentru rafinatul poet latin, lumea devine de neconceput, de nelocuit, în afara culturii, a civilizaţiei. Ele singure dau sens existenţei şi numai prin ele viaţa poate fi o delectare. Or, nimic din toate acestea pe ţărmurile neprimitoare ale Pontului Euxin. Poetul îşi părăsea soţia, prietenii, viaţa anterioară, cu toate că în momentul plecării, trista, memorabila noapte de 15 noiembrie anul 8 nu putea şti că pleacă pentru totdeauna. Ovidiu părăsea mai ales Roma, «Roma care îmbrăţişează cu privirea lumea întreagă, de la înălţimea celor şapte coline ale sale, Roma, pământ de imperiu, pământ al zeilor!»”, notează Petre Răileanu în „Observator cultural”, articolul „Europa ca patrie a exilului (II)”.
Înainte de a fi exilat, Ovidiu a scris „Amores” („Iubiri”), trei cărţi care cuprind elegii, „Scrisori ale unei eroine”, „Arta iubirii”, precum şi poeme mitologice, ca „Phaenomena” şi „Metamorfoze”. În exil,