Ministrul Turismului, Maria Grapini, a inspectat ieri, alături de primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, lucrările de pregătire a sezonului estival, derulate în staţiunile din sudul litoralului. Demnitarul a avut şi o întrevedere cu reprezentanţii administraţiei locale şi operatori din turism. În cadrul discuţiilor, au fost abordate teme de interes pentru sudul litoralului precum: deblocarea proiectelor de infrastructură, reamenajarea şi modernizarea falezelor, atragerea de sprijin guvernamental pentru proiecte de promovare a zonei, valorificarea turistică a lacurilor din Mangalia şi staţiuni, dar şi rezolvarea, prin lege, a situaţiei unităţilor hoteliere abandonate, din staţiuni. După cum se putea anticipa, ministrul Turismului a fost nemulţumită de aspectul clădirilor abandonate şi a dat asigurări că va ridica această problemă la nivelul Guvenului pentru găsirea unor soluţii de repunere a respectivelor locaţii în circuitul turistic. De asemenea, Maria Grapini doreşte deblocarea proiectelor privind infrastructura turistică din staţiuni şi din municipiul Mangalia. ,,O prioritate pentru practicarea unui turism de calitate este şi reamenajarea şi modernizarea falezelor din Mangalia şi staţiuni, precum şi stoparea erodării plajelor”, a subliniat şefa de la turism. În consecinţă, Maria Grapini urmează să se discute cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului pentru a identifica soluţii rapide şi eficiente care să contribuie la stoparea eroziunii plajelor.
Ministrul Turismului, Maria Grapini, a inspectat ieri, alături de primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, lucrările de pregătire a sezonului estival, derulate în staţiunile din sudul litoralului. Demnitarul a avut şi o întrevedere cu reprezentanţii administraţiei locale şi operatori din turism. În cadrul discuţiilor, au fost abordate teme de interes pentru sudul litoralului precum: deb