Pe măsură ce alegerile pentru şefia PDL se apropie, organizaţiile locale ale partidului îşi anunţă susţinerea pentru candidaţii înscrişi în cursă. Potrivit unei analize Evz, cele mai puternice filiale - şi, în consecinţă, cu cei mai numeroşi delegaţi - s-au poziţionat de partea Elenei Udrea.
Astfel, organizaţia PDL Prahova, condusă de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, se află de partea fostului ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. La nivel naţional, Prahova are cel mai mare număr de delegaţi: 208.
Şi PDL Cluj?
Organizaţia PDL Cluj, din care face parte şi fostul premier Emil Boc, o susţine de asemenea pe Elena Udrea la alegerile de sâmbătă. Clujul are 180 de delegaţi, iar actualul primar al Clujului este unul dintre cei mai activi susţinători ai fostului ministru, însoţind-o în multe dintre vizitele sale de prezentare a moţiunii cu care candidează la şefia partidului. Boc a afirmat, în repetate rânduri, că Elena Udrea este cea mai bună soluţie pentru că este capabilă să revigoreze partidul.
Şi PDL Dâmboviţa, condus de Florin Popescu, care are 156 de delegaţi la Convenţie, o susţine pe Elena Udrea. Cu 151 de delegaţi , organizaţia PDL Neamţ, condusă de primarul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, şi-a anunţat de asemenea sprijinul pentru aceasta. De altfel, Elena Udrea a candidat la alegerile din decembrie într-un colegiu din Neamţ, obţinând cel mai mare număr de voturi dintre liderii PDL de la Camera Deputaţilor.
Aripa Blaga a mai primit o lovitură prin anunţarea susţinerii Elenei Udrea de către organizaţia PDL Braşov, condusă de primarul George Scripcaru. PDL Braşov va avea 124 de delegaţi la Convenţie.
Potrivit surselor EvZ, o serie de filiale cu un număr semnificativ de delegaţi urmează să îşi anunţe susţinerea pentru Elena Udrea pe ultima sută de metri a campaniei interne pentru şefia PDL, pentru