Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: Viaţa şi CCR vor sancţiona USL

Publicat in Antena 3, joi 21 martie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a spus, joi, că cei din actuala majoritate sunt inconsecvenţi, pentru că în cazul unui referendum nevalidat, cel de demitere a preşedintelui, aceştia invocă voinţa poporului, însă consideră neglijabil un referendum validat, cum este cel privind Parlamentul.

"Sunt lipsiţi de consecvenţă cei din actuala majoritate", a spus Băsescu, joi, într-o conferinţă susţinută la Palatul Cotroceni.

Potrivit acestuia, cei din actuala majoritate clamează voinţa poporului în legătură cu un referendum nevalidat, cel de demitere a preşedintelui, şi consideră "neglijabil" un referendum validat, cel legat de Parlamentul unicameral şi scăderea numărului de parlamentari.

"Acel referendum a fost validat, este un act de voinţă şi suveranitate a poporului", a adăugat şeful statului. "Mă tem că viaţa şi CCR îi vor aduce la ordine şi bine ar fi să plece de la premisa că acel referendum a fost validat, e un act de voinţă şi suveranitate a unui popor", a mai spus preşedintele.

Principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu:

- am văzut o dezbatere legată de scrisoarea pe care am trimis-o Camerei Deputaţilor despre modificarea Constituţiei şi al statutului cadrelor militare

- Scutul antirachetă şi modificarea programului SUA: era vorba de un program în patru etape. Etapa I este realizată, etapa a II-a care viza dotările de la Deveselu va începe să fie realizată în acest an din punct de vedere al investiţiei militare până la 2015. În faza a III-a, amplasaraea unui sait similar în Polonia. S-a renunţat la a faza a IV-a, care nu viza teritoriul UE

- prin această renunţare, nu se afectează cu nimic securitatea teritoriului UE în cazul unor lovituri cu rachete cu rază lungă sau medie de acţiune care ar porni din Iran sau Coreea de Nord

- în ceea ce priveşte România, nu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Județele care intră sub cod galben de furtună și caniculă. Cum e vremea la București

Ziare.com acum 45 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că miercuri, 12 iunie, 21 de județe au avertizare de cod galben pentru instabilitate atmosferică. Sudul țării rămâne în caniculă, cu atentionare de cod galben pentru disconfort termic. Codul

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Atac aerian asupra Israelului. Aproape o sută de rachete au fost lansate din Liban

Mediafax acum o ora
Aproximativ 90 de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului miercuri dimineaţă, anunţă armata israelienă. „Unele dintre lansări au fost interceptate, s-au depistat prăbuşiri în mai multe zone din nordul ţării, în urma cărora au izbucn

Muzicienii de la Coldplay s-au plimbat pe Lipscani înaintea primului concert de la București / Regulile anunțate de organizatorii pentru cele două concerte Coldplay de pe Arena Națională

HotNews acum 26 minute
Membrii trupei britanice Coldplay, care vor susţine miercuri seară primul concert la București, pe Arena Națională, s-au plimbat pe Lipscani, scrie News.ro. Ei au publicat pe contul de Instagram un videoclip cu unul dintre artiştii stradali. Chris M

Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat

Press Alert acum o ora
România e împărțită între vijelii și caniculă. Meteorologii au emis, miercuri, două alerte Cod galben, una de ploi și furtuni, alta de caniculă și disconfort termic ridicat. Începând de miercuri, ora 14.00, până joi, ora 6.00, în Oltenia, sudul și e

Nicuşor Dan: Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente

Mediafax acum 2 ore
„Bucureştiul va avea la sfârşitul acestui an cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică din România. Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială, construieşte în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale car

Jandarmeria: Luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 a fost observat un bărbat care umbla într-un sac. A spus că erau materiale auxiliare. Un membru al biroului a comunicat că nu este nicio problemă

G4Media acum o ora
Jandarmeria Capitalei a anunțat că, luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 un jandarm a observat un bărbat care umbla într-un sac și care i-a spus că acesta s-a rupt, iar în el sunt materiale auxiliare folosite în procesul de votare. Jandarmul a v

Cătălin Drulă cere demiterea imediată a lui Toni Greblă din fruntea AEP: „Frauda electorală nu trebuie tolerată”

HotNews acum o ora
Președintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, îl acuză pe președintele Autorității Electorale Permanent, Toni Greblă” că a acționat ca „o marionetă PSD-PNL” și, sub conducerea sa, s-au desfășurat „cele mai mari fraude din istoria recentă”, motiv pe

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°