Un scandal neplăcut se acoperă cel mai bine cu unul plăcut, după cum ştie orice propagandist care-şi merită fărâmiţa. Incolţit din toate direcţiile, ba pe cultură pariziană, ba pe Schengen, guvernul Ponta şi-a ȋndreptat din nou atenţia către un hobby al său mai vechi: achiziţiile publice. Şi pentru că tocmai s-a trecut un hop cu noua lege a PPP, creându-se un cadru care evită atent transparenţa şi competiţia, deci va duce ȋn directă coliziune cu Comisia UE, hai să ne ocupăm acum şi de Consiliul Naţional al Soluţionării Contestaţiilor (CNSC).

Anume, să-l desfiinţăm naibii, după cum a anunţat dna ministru Pivniceru (vezi aici) pe o ultimă zvârcolire a mandatului său altfel cam nereuşit, ȋn sensul că nu a livrat ce se aştepta de la dânsa de către cei care o numiseră. De altfel nu face decât să reia o idee din ianuarie a premierului Ponta (vezi aici), de unde se vede că există ȋntr-adevăr un pattern – nu i-aş zice plan, e cam mult dat fiind nivelul – care vine din instinct de acţiune in grup bine antrenat, că argumente concrete de policy n-am văzut.

Cum ziceau in serialul Twin Peaks, it is happening again: ideile proaste nu mor. Nu putem decât să reluăm şi noi replica bazată pe cifre şi fapte de acum două luni, ȋn care arătam că CNSC merge de fapt bine, nu ȋntârzie licitaţiile şi descarcă substanţial sistemul de justiţie – adică ȋşi face treaba pentru care a fost creat (prin urmare, ca şi ȋn cazul ICR, la coş cu el). O simplă analiză a OUG 34/2006 şi o privire pe raportul de activitate al CNSC arată nu doar că guvernul a picat peste o falsă problemă, dar că realitatea este exact pe dos: CNSC apare ca o instituţie utilă care descarcă justiţia comercială şi accelerează atribuirea de contracte ȋn urma licitaţiilor. Mai precis:

1. Termenul în care CNSC are obligaţia de a da o soluție e de 20 de zile, termen ȋn general respectat.

2. În 98% din cazuri