Sub temperaturile glaciale ale unei ierni durabile care, cu doar cîteva zile în urmă, blocase prin zăpadă și polei întreaga circulație din jurul și în interiorul Capitalei, organizatorii mult așteptatului Salon du Livre de la Paris din acest an își multiplică eforturile de a întreține flacăra acestui eveniment, inaugurat acum 32 de ani. Ce-i drept, provocările nu lipsesc: criza este omniprezentă, cifrele șomajului sînt exponențiale, moralul francezilor este în bernă. Mai mult, cum să uităm că nu mai departe de acum trei ani, la ediția din 2010, Salonul era considerat de unul dintre participanții cei mai importanți, grupul editorial Hachette, „prea scump pentru ce e“, reproșîndu-i-se gigantismul său dezordonat? Bună ocazie de a reaminti celor care, din întîmplare, ignorau că, din perspectiva tuturor actorilor din lumea editorială, vocația principală a Salonului este aceea de a servi drept tribună publicitară și, implicit, drept trambulină de creștere a vînzărilor, lucru cît se poate de onorabil dacă-l privim din punct de vedere lucrativ. Revenind la ediția de anul acesta, se cuvine să ne întrebăm, prin urmare, ce semnificație dorește să dea președintele SNE [Sindicatul Național al Editorilor – n.m.] și al Salon du Livre, Vincent Montagne, recentei afirmații prin care consideră ca prioritară dorința de a face din această manifestare un eveniment „din ce în ce mai internațional, dezvoltînd deopotrivă partea profesională“. Există mai multe explicații aici, dacă e să ținem cont de comentariile din presa franceză despre preocupările actuale ale breslei editoriale, din care nu trebuie să uităm că fac parte şi librarii. Iată de ce prin internațional și profesional trebuie să înţelegem preocupările cu care editorii se confruntă în fața a două realități ce țin, pe de o parte, de mutația tehnologică impusă de digitalizarea, de numerizarea fabricării cărții, cunoscută prin