Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal: Salvarea le este la îndemâna

Publicat in Ceahlaul, joi 21 martie 2013 ·

* Ceahlăul joacă acasă cu Turnu Severin, Chiajna, Cluj şi Iaşi până la finalul campionatului Punctul obţinut la Constanţa nu i-a fost suficient Ceahlăului pentru a rămâne deasupra liniei salvatoare. U Cluj a trecut din nou în faţa pietrenilor, după ce a scos un 0-0 chinuit la Braşov. Întreaga etapă a 23-a a fost una favorabilă echipelor aflate sub formaţia nemţeană, revenite în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Remiza cu Viitorul Constanţa ajută însă Ceahlăul să depindă în continuare doar de sine în disputa pentru menţinerea în Liga I, iar evoluţiile din ultimele două partide îl fac şi mai încrezător pe antrenorul Costel Enache. “Am încredere pentru că lucrurile arată bine pe teren. Văd atitudinea jucătorilor. Înţeleg situaţia în care suntem şi vor să se revanşeze. Am văzut atitudine, concentrare, dorinţă de joc şi toate aceste lucruri ne dau speranţă pentru viitor”, a declarat principalul formaţiei pietrene. Ceahlăul a adus din deplasare cele două puncte din retur, iar în patru din cele cinci meciuri pe care le mai are de disputat acasă va juca împotriva unor echipe implicate în aceeaşi luptă de salvare: CS Tr. Severin, Concordia Chiajna, U Cluj şi CSMS Iaşi. “În următoarele 5-6 etape, cei din partea a doua a clasamentului ne întâlnim foarte des între noi. Nu ştiu dacă programul ne avantajează sau nu. Rămâne de văzut după ce vom juca. Ideea este că suntem la mâna noastră şi nu trebuie să depindem de alţii. Trebuie să fim primii care ne ajutăm, nu să aşteptăm rezultatele altora”, a mai declarat Costel Enache. Pietrenii şi-au reluat pregătirea ieri, fără Andrei Marc, convocat la naţionala de tineret, şi Lucian Cazan, accidentat. Următoarea partidă, cu CS Tr. Severin, se va disputa cel mai probabil duminică, 31 martie. Clasament 1. Steaua 23 19 2 2 55-18 59 2. Astra Giurgiu 23 14 5 4 47-21 47 3. Pandurii 23 13 5 5 36-28 44 4. Petrolul 23 11 8 4 32-19 41 5. Dina

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 2 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 3 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 6 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Slovenia – Danemarca, scor 1-1, Pentru danezi a marcat Eriksen

News.ro acum 27 minute
Echipa naţională a Sloveniei a încheiat la egalitate duminică, la Stuttgart, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, în primul meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Danezii au dictat legea în primul sfert de oră şi au şi deschis scorul,

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°