Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Satu Mare, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au organizat şi realizat miercuri prinderea în flagrant a unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, Biroul Poliţiei Rutiere, care a primit de la K.R.V. suma de 1.000 euro pentru a interveni pe lângă procurorul de caz în vederea soluţionării în mod favorabil a dosarului penal în care denunţătorul era cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de “punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, prevăzută şi sancţionată de art. 85 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul DGA.
Agentul a aruncat momeala la audieri
În fapt, la data de 18.09.2012, K.R.V. a fost depistat în trafic conducând un autoturism având numere de înmatriculare provizorii a căror valabilitate era expirată, ocazie cu care acestuia i-a fost întocmit dosar penal. Ulterior, cel în cauză a fost citat să se prezinte la Biroul Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Satu Mare, unde a fost audiat în calitate de învinuit de către agentul de poliţie. În timpul audierii, agentul a lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra procurorului de caz şi că îl va determina pe acesta să dispună scoaterea lui K.R.V. de sub urmărire penală, precizând că acest lucru îl va costa nişte bani, dar fără să avanseze vreo sumă anume.
Prins în flagrant într-un magazin
La începutul lunii februarie 2013, denunţătorul a fost contactat din nou de agentul de poliţie şi au stabilit să se întâlnească într-un loc public. La întâlnire, agentul i-a spus că a vorbit cu procurorul pentru o soluţie care să nu lase urme în cazier, însă îl va costa 1.000 euro, bani pe care tr