Ediţia a VI-a a Sărbătorii mierii de la Blaj din acest an nu a avut o primă zi cu soare, ca anul trecut, dar Târgului Mierii de la Blaj, eveniment economic şi apicol a reunit peste 150 de producători din toată ţara dar şi din străinătate.
Printre numeroasele standuri ale producătorilor români s-au aflat de această dată şi producători din domeniu provenind Polonia, Ungaria, Bulgaria, Rep.Moldova, Slovacia, Finlanda, Olanda, Serbia. Ca un lucru divers la eveniment a fost prezentă şi o delegaţie din China să testeze piaţa mierii din România pe care o consideră una dintre cele mai bune din lume, gândindu-se la eventuale colaborări cu producătorii români.
Târgul a strîns joi la Blaj câteva mii de vizitatori mulţi dintre ei apicultori veniţi din toată ţara pentru a vedea noutăţile din acest domeniu. Bineînţeles de la eveniment nu au lipsit oficialităţile locale şi judeţene, printre vizitatorii târgului i-am zărit pe subprefectul Cornel Murg, preşedintele CJ Alba Ion Dumitrel, vicepreşedintele CJ Alba, Alin Cucui, administratorul judeţului Sorin Bumb, deputaţii Ioan Dîrzu şi Clement Negruţ, consilieri judeţeni şi bineînţeles edilul municipiului Blaj Gheorghe Rotar.
Trebuie amintit faptul că la eveniment au participat şi Nicolae Popa, directorul general adjunct de implementare tehnică al APDRP, Achim Irimescu, secretar de stat pentru dezvoltarea rurală din cadrul Minestrului Agriculturii şi Dezvoltării Regionale, George Turtoi director general APIA precum şi oficialităţi judeţene, veniţi pentru a promova Campania “APDRP vine în satul tău” care a fost lansată cu ocazia acestui eveniment la nivelul judeţului Alba
Victor Mateş, directorul Apidava Blaj, ne-a declarat: „Preţurile la miere au crescut uşor, dar sunt dictate de piaţa internaţională. Mierea românească pleacă în toată Europa, principalul beneficiar este Germania, dar şi în Spania, Fr