Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isteria timbrului de mediu Avalanşa proceselor pentru înmatriculare la Tribunalul Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, joi 21 martie 2013 ·

Stare vecină cu o aşa-numită „isterie“ a proceselor cu Serviciul de Înmatriculări la Tribunalul Constanţa. La doar câteva zile de la introducerea noii taxe auto, redenumită timbru de mediu, zeci de constănţeni au deschis noi acţiuni împotriva statului, solicitând să le fie înmatriculate autoturismele, fără a plăti taxa. Iar asta, în condiţiile în care, de la începutul anului şi până la intrarea în vigoare a noului bir, la instanţa constănţeană figurează un singur proces deschis împotriva taxei de primă înmatriculare. Pe de altă parte, ceea ce ar trebui să ştie proprietarii de maşini care au dat statul în judecată după intrarea în vigoare a timbrului de mediu este că vechea legislaţie nu se mai aplică în cazul lor.

Situaţie aproape fără precedent la Tribunalul Constanţa. În primele două zile ale săptămânii, nu mai puţin de 31 de dosare privind înmatricularea autoturismelor fără plata taxei de primă înmatriculare au fost înregistrate pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei. Iar asta, în condiţiile în care, potrivit Portalului instanţelor de judecată, numărul total al dosarelor de acest gen înregistrate la Tribunalul Constanţa de la începutul anului este de ... 32! Cu alte cuvinte, anul acesta, înainte de intrarea în vigoare a noii taxe auto, un singur constănţean s-a încumetat să mai dea statul în judecată. Iar în acest context trebuie menţionat că practica judiciară a arătat faptul că, de regulă, instanţele le dădeau dreptate proprietarilor de maşini, în litigiile cu statul, pentru înmatricularea maşinii. Adică, cel mai adesea, dat fiind că vechea taxă auto era considerată discriminatorie, proprietarii autoturismelor care fuseseră anterior înmatriculate în alte state membre ale Uniunii Europene şi care solicitau acum înmatricularea în România primeau hotărâri favorabile din partea instanţei de judecată. Şi astfel, Serviciul Înm

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum profită FCSB de triumful lui Real Madrid din finala Ligii Campionilor

HotNews acum 2 ore
„Galacticii” au câștigat sâmbătă searp al 15-lea trofeu UCL, după 2-0 cu Borussia Dortmund. FCSB a urmărit cu interes finala Champions League, una care influențează considerabil traseul „roș-albaștrilor” în preliminariile viitorului sezon, scrie Gol

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 2 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 2 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Un acţionar al Tesla îl dă în judecată pe Elon Musk pentru presupuse tranzacţii privilegiate cu acţiuni, de 7,5 miliarde de dolari

HotNews acum o ora
Un acţionar al Tesla a intentat joi un proces în care îl acuză pe CEO-ul Elon Musk de tranzacţii privilegiate, când a vândut acţiuni al producătorului de maşini electrice de peste 7,5 miliarde de dolari, la sfârşitul anului 2022, declarând că antrep

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum 2 ore
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum o ora
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 2 iunie 2024. Care sunt numerele câştigătoare

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 2 iunie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La ultimele trageri, Loteria Română a acordat peste 16.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 868.300 de lei.

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 11 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Prognoza meteo 2 iunie 2024: Vreme de vară în toată țara. Unde va fi cel mai cald

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că duminică, 2 iunie 2024, temperaturile vor continua să crească în aproape toată țara astăzi. Vremea va fi călduroasă, cu șanse reduse de precipitații spre seară și noaptea.

Vremea

București
acum

27°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

24°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

27°
dum.

20°/27°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°