Ceafa, bine dezvoltată, lată ca de bivol, consistentă în valuri de osânză (osânza nu se mai depune doar pe burtă, ci s-a cuibărit în cefe), surghiunind un guler de cămașă mereu neîncăpător, ceafa ar putea urca în numismatică și heraldică. Ceafa te întâmpină plictisită, într-un birou devenit prea strâmt pentru câtă îngâmfare conține ceafa care îl locuiește, ceafa petrece în restaurante de lux și cară cu avionul o gagică în Africa de  Sud pentru o noapte. Acolo, de atâta drum și grandomanie, ceafa ar putea să adoarmă uitând de ce a adus acolo o silfidă înmuiată în afrodisiace, sforăie toată noaptea ceafa iar a doua zi, avionul musai particular o cară în Tanganica unde are de semnat o mânărie.

Aseară am văzut la televizor o bogată colecție de cefe. Le-aș putea numi cefele regimului Băsescu. Au și alții cefe, dar cefele băsiste întrec prin consistență și lustru toate cefele de pe pământ. Mă gândesc dacă undeva, într-un țarc, nu s-ar cuveni un monument colectiv de cefe, vizionabil în posteritate și amintind simbolul suprem al acestor vremuri. Bronzul lor caricatural ar vorbi viitorimii despre cât de jos poate luneca, mâncat de cariile corupției, trădării și jafului național, un regim. Pozele scoase aseară purtau și nume. Unul e al lui Blejnar. Ceafa Blejnar e purtată pe două picioare care calcă crăcănat, de parcă între ele ar sta atârnat un geamantan. Un geamantan cu bani, firește, să nu-și lase cineva să-i zburde insultător fantezia. Blejnar, pe care Băsescu nu-l cunoaște, dar îl alintă telefonic pe numele mic, e ceafa care a alimentat numeroase alte cefe politice și a subțiat, sugându-le banii și drepturile, milioane de amărâți. Ceafa lui Blejnar ne e familiară. El și când vorbește în televizor sau stă în prezidii pare a fi cu spatele la public, chiar dacă ceafa lui, care e de jur împrejur, clipește cu doi ochi șireți. Lângă el, la intrarea într-un restaurant