Angajaţii de la uzina Dacia din Mioveni au renunţat la protest, joi după-amiază, şi au revenit la locurile de muncă, după ce liderii sindicali i-au anunţat că reprezentanţii administraţiei au acceptat o parte dintre solicitările privind revendicările salariale.
Potrivit protestatarilor, salariaţii din schimbul al doilea au revenit în secţii, după aproximativ două ore în care nu au lucrat, în timp ce angajaţii din schimbul întâi, care au refuzat să lucreze, au plecat acasă după terminarea programului.
Angajaţii au primit asigurări că negocierile dintre sindicate şi patronat privind contractul colectiv de muncă vor fi reluate săptămâna viitoare.
O parte a angajaţilor companiei Automobile Dacia s-au adunat, joi, în curtea uzinei şi au protestat pentru a doua zi consecutiv, reclamând refuzul patronatului de a le prezenta un punct de vedere legat de revendicările lor salariale
De asemenea, ei s-au declarat nemulţumiţi de poziţia administraţiei potrivit căreia protestul declanşat miercuri a fost ilegal.
Reprezentanţii producătorului de automobile spuneau că administraţia companiei "are deschidere pentru discuţii cu sindicatele".
"Reprezentanţii administraţiei şi cei ai sindicatului continuă discuţiile care vizează contractul colectiv de muncă, începute din luna februarie. Protestul continuă, iar din punctul de vedere al companiei avem deschidere pentru discuţii cu sindicatele", declara, joi, directorul de comunicare al Dacia, Anca Oreviceanu.
O parte a angajaţilor uzinei Dacia din Mioveni au oprit activitatea şi miercuri dimineaţă, nemultumiţi că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă şi că revendicările salariale cerute de ei nu au fost incluse în document.
Angajaţii spuneau că li se cere să producă o maşină în 40 de secunde, dar că nu sunt plătiţi corespunzător şi au acuzat patronatul că nu vrea să îi primească l