De ce a eşuat lustraţia în România? Există, la noi, riscul reeditării comunismului sau a unui alt tip de regim autoritar? Dar al aşezării României pe o altă axă strategică decât cea pe care este poziţionată acum? În fond, de ce adunăm noi, România, cele mai multe distanţări faţă de normă? Şi, în fine, cum trebuie să decurgă şi cum trebuie privită relaţia intelectualului cu politica, un subiect care a generat suficiente polemici mai cu seamă în ultimii ani? L-am invitat să ofere un răspuns la aceste întrebări pe istoricul Lucian Boia.
„Comunism nu va mai fi, vor fi, poate, alte regimuri, la fel de antipatice”
Sunt 23 de ani de la semnarea Proclamaţiei de la Timişoara, a celebrului Punct 8. Din punctul de vedere al istoricului, care sunt cauzele eşecului lustraţiei în România?
Din comunismul românesc nu s-a ieşit bine. Din niciun comunism nu s-a ieşit foarte bine, dar la noi a fost şi mai dereglat totul decât în alte părţi, afectând întreaga societate. Elita României de după 1989 – iar când spun „elită”, nu o spun în sensul bun al termenului, ci în termen tehnic, referindu-mă la clasa conducătoare – a fost ieşită din comunism, a creat elite noi, iar astea au continuat şi după 1989. Pe de altă parte, la noi, din pricina genului de dictatură comunistă – dictatura personală a lui Ceauşescu şi a familiei sale – o societate civilă nu s-a putut înfiripa. Abia s-a putut schiţa foarte vag înainte de 1989.
La noi, comunismul a stat mai rău decât a stat la ceilalţi, cel puţin în ultima fază. În anii ‘50 a fost cam peste tot la fel, era comunismul de tip stalinist. Însă, în timp ce în celelalte ţări s-a resimţit, de prin anii ‘60, o oarecare decontractare a comunismului, noi ne-am îndreptat spre dictatura personală sau de familie a lui Nicolae Ceauşescu. Diferenţa a devenit şi mai vizibilă în anii ‘80, când noi ne cufundam într
