Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un presupus membru Al-Qaida, pus sub acuzare pentru complot terorist

Publicat in Mediafax, joi 21 martie 2013 ·

Un presupus membru Al-Qaida a fost declarat vinovat, miercuri, la New York, pentru că a luptat împotriva unor soldaţi americani în Afganistan şi pentru că a planificat un atac cu bombă împotriva unor clădiri diplomatice ale Statelor Unite în Nigeria.

Ibrahim Suleiman Adnan Adam Harun, în vârstă de 43 de ani, este născut în Arabia Saudită dar pretinde că are naţionalitate nigeriană. El riscă închisoarea pe viaţă.

Harun a fost acuzat de un mare juriu din Brooklyn de complot cu scopul de a ucide soldaţi americani în Afganistan, de a arunca în aer clădiri diplomatice americane din Africa şi de a furniza material de susţinere Al-Qaida.

Potrivit actului de acuzare citit în absenţa sa, miercuri, el a călătorit în Afganistan în 2001 şi după ce a fost format militar în tabere de antrenament ale Al-Qaida a plecat să lupte împotriva soldaţilor americani intraţi în ţară după atentatele din 11 septembrie 2001.

"Harun este suspectat că a încercat să ucidă personal militar al Statelor Unite în Afganistan între 2002 şi 2003", a precizat biroul procurorului federal din Brooklyn.

În 2003, el ar fi fost format pentru arunca în aer clădiri diplomatice americane din Nigeria. După arestarea unui presupus complice al său, în 2005, el a părăsit Nigeria, după care a fost arestat în Libia, unde a petrecut mai mulţi ani în închisoare, înainte de a încerca, la eliberarea sa, în 2011, să ajungă în Italia, la bordul unui vapor cu refugiaţi.

În urma unei altercaţii cu poliţia italiană, pe navă, el a intrat sub custodia autorităţilor, potrivit biroului procurorului. Ulterior, el a fost extrădat în Statele Unite în octombrie 2012.

"Harun nu numai că a încercat, dar a şi comis acte de terorism împotriva americanilor. În prezent, el este judecat de justiţia americană", a subliniat un oficial de rang înalt al FBI, George Venizelos, într-un comunicat.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°