Năravul de arunca gunoaie pe stradă e greu de educat în rândul românilor şi, implicit, în rândul bistriţenilor. Când sunt mici, unor copii le spun părinţii să-şi dea peste gura dacă vorbesc prostii. E un gest prin care copilul înţelege că nu e bine ceea ce spune. Când sunt mici, copiii din familii civilizate sunt educaţi să nu arunce gunoaie pe jos, pe stradă. "E urât, nu se face aşa ceva!", li se explică şi, de cele mai multe ori, înţeleg.

Culmea, aruncatul ambalejelor pe stradă şi a gunoaielor pe malul râurilor, pe geamul de la maşină sau pe geamul de la apartament, apare mai târziu, când oamenii se presupune că ar trebui să înţeleagă impactul negativ asupra mediului înconjurător.

Dar, până la urmă, asta nu ţine de ecologişti, nu ţine doar de consecinţele negative asupra mediului. Ţine de civilizaţie şi de bun simţ. Ţine de faptul că am primit multe şi nu ştim să le preţuim. Ţine de faptul că ne facem rău nouă, ne sinucidem încet-încet, prin aruncarea gunoaielor unde apucăm. Nu ştim să preţuim aerul pe care încă-l respirăm, nu ştim să preţuim pajiştile verzi unde putem merge la picnic vara.

Dacă natura i-ar da fiecăruia înapoi toate gunoaiele pe care le-a aruncat în locuri necorespunzătoare, probabil unii ar avea casa plină de hârtii, de ambalaje, de chiştoace de ţigări, de resturi de alimente în putrefacţie.

Pentru că unii, pentru a înţelege cât rău îşi fac aruncând gunoaiele peste tot, ar trebui să trăiască cu ele în casă numai o zi. Să se împută la propriu, să-şi vomite stomacul de la mirosul resturilor pe care le-a aruncat în ultimii ani pe stradă sau în pădure. Aşa sigur ar înţelege.

. Năravul de arunca gunoaie pe stradă e greu de educat în rândul românilor şi, implicit, în rândul bistriţenilor. Când sunt mici, unor copii le spun părinţii să-şi dea peste gura dacă vorbesc prostii. E un ge