Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buna Vestire anunţă cum va fi vremea în ziua de Paşte

Publicat in Ziarul de Roman, vineri 22 martie 2013 ·

Buna Vestireeste o sărbătoare creştină celebrată de ortodocşi în data de 25 martie a fiecărui an, fiind prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbătorile Maicii Domnului.

Este una dintre sărbătorile pentru care Biserica acordă dezlegare la peşte. În toate lăcaşurile de cult se oficiază slujba Sfintei Liturghii, în amintirea momentului când Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit-o pe Sfânta Fecioară că ea va naşte pe Mesia.

Sărbătoarea Bunei Vestiri, cunoscută şi sub numele de Blagoveștenia (termen slav corespunzător celui de Bună Vestire), a fost aşezată cu nouă luni înainte de naşterea cu trup a Domnului, adică la 25 martie. Data acestei sărbători a variat. Unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, cum erau cele din Spania, Galia şi Milano, Buna Vestire s-a sărbătorit la 18 decembrie, dată păstrată până astăzi în ritul galican şi cel mozarab. La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de papa Leon II, de origine siciliană şi de cultura greacă (681-683), la început ca o sărbătoare locală. Variaţia datei ei a durat în Apus până în secolul XI, când ziua de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică.

În Răsărit, însă, data de 25 martie s-a generalizat, probabil, îndată ce Naşterea Domnului a început să fie sărbătorită peste tot la 25 decembrie, adică încă din prima jumătate a secolului V.

Dincolo de semnificaţia de sărbătoare religioasă, ziua de Buna Vestire este şi una încărcată de credinţe populare fără legătură directă cu religia, ci mai mult de convingerile străvechi bazate pe observaţiile asupra naturii. Este ziua în care se crede că încep să glăsuiască păsările. Oamenii se aşteaptă chiar ca, în primăverile calde, să înceapă să cânte cucul şi se pregătesc special în acest sens. Există o superstiţie în popor care spune că, dacă te prinde primul cântat al cucului fără bani în b

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 38 minute
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 2 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024,

Ziua Constanta acum 47 minute
Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, conform Agerpres.ro

Garry Kasparov crede că ameninţarea nucleară este o cacealma a propagandei ruse, pentru că în realitate, Putin n-ar vrea să supere China. Cum vede sfârşitul războiului din Ucraina

News.ro acum o ora
Renumitul şahist Garry Kasparov, devenit una dintre cele mai critice voci ale regimului de la Kremlin, a explicat luni, la Bucureşti, de ce crede că ameninţarea Moscovei cu folosirea armei nucleare este doar o cacealma a propagandei ruse în capcana

Salariul minim brut din România, +334% în ultimii 11 ani. Cele mai mari creșteri au avut loc sub guvernările PSD (P)

Ziua News acum 20 minute
România a trecut printr-o schimbare totală de paradigmă a nivelului de trai în ultimul deceniu. De la creșterea puterii de cumpărare și avansul economic, până la scăderea constantă a ratei inflației din ultimul an și exuberanța de la Euro 2024, unde

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Hidroelectrica, contract de 188 de milioane de euro pentru retehnologizarea amenajării Vidraru

Mediafax acum 17 minute
Hidroelectrica a anunţat semnarea unui contract cu Electromontaj şi cu croaţii de la Koncar Engineering pentru retehnologizarea amenajării Vidraru. Contractul are o valoare de 188 de milioane de euro, urmând ca lucrările să fie realizate în 84 de lu

Graţiela Gavrilescu (PUSL), după consultările de la Palatul Victoria: Credem că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna septembrie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Graţiela Gavrilescu, afirmă, luni, după consultările de la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca

Peste 300 de persoane au ajuns la SPITAL în Italia, într-o destinație preferată de turiști. Care a fost cauza îmbolnăvirii acestora

Gandul acum 48 minute
O epidemie de norovirus a dus la spitalizarea a peste 300 de persoane, în orașul Torri del Benaco din nordul Italiei, situat pe lacul Garda, potrivit autorităților italiene. Peste 900 de cazuri au fost înregistrate în acest oraș, un loc de vacanță p

Locuitorii din 16 localităţi din judeţul Iaşi vor primi apă potabilă doar câteva ore pe zi, până la 31 august / Măsura a fost impusă de furnizorul judeţean de apă din cauza secetei

News.ro acum 3 ore
Apa potabilă va fi furnizată doar câteva ore pe zi în 16 localităţi din judeţul Iaşi, până la 31 august, societatea Apa Vital luând această decizie pe fondul secetei. Printre cei afectaţi se numără şi locuitori de pe mai multe străzi din oraşul Hârl

Vremea

București
acum

28°
lun.

21°/38°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

20°/31°
mar.

17°/25°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

27°
lun.

21°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°