Saşii au transformat vechea aşezare rurală într-un „oraş liber

regesc“, statut acordat Clujului de către regele Carol Robert de Anjou. Regretatul istoric Gheorghe Bodea, unul dintre împătimiţii cercetători ai arhivelor clujene, ne-a lăsat şi mărturii mai puţin ştiute sau uitate de către marele public, printre ele şi cele referitoare la saşi, care au venit în grupuri mari în timpul regelui ungar Ştefan al V-lea (1270-1272) şi apoi s-au aşezat pe Someş, în jurul satului Cluwsvar, denumire ce a fost găsită şi în anul 1275 într-o „danie“, adică donaţie, făcută de rege bisericii catolice „Sfântul Mihail“ din Alba Iulia. Deci, la vremea aceea, Clujul era considerat încă un sat, locuitorii fiind plugari, dar şi mici meşteri de unelte de tot felul, practicând cu ele şi comerţul. Noul rege al Ungariei, Carol Robert de Anjou, urcat pe tron după stingerea dinastiei arpadiene, dornic să-şi sporească veniturile, la 19 august 1316 a emis un document prin intermediul căruia acorda privilegii speciale clujenilor, apoi a ridicat cetatea la rangul de oraş (civitas) sau „oraş liber regesc“, ceea ce conferea saşilor dreptul de administrare pe plan juridic şi bisericesc, menţionând şi obligaţiile militare ale locuitorilor. Dezvoltarea meseriilor şi a comerţului le-a permis edililor să treacă de la organizarea rurală la una urbană, cu dotările corespunzătoare. Printre aceşti edili cu un rol important în istoria oraşului sunt nominalizaţi şi fierarii Nicolaus Faber şi Henlinus Faber, care deţineau funcţia de juraţi în conducerea oraşului, alături de alţi patricieni cu meserii precum morari, pielari, cizmari, vopsitori, cioplitori în piatră etc. O cetate puternică Cetatea avea în secolul al XIV‑lea o populaţie de aproximativ 5.000 de persoane (formată, la sfârşitul secolului al XIII-lea, în majoritate din colonişti saşi, urmaţi de maghiari şi, în foarte mică măsură, de români). În an