La vârsta de 14 ani, a interpretat rolul fetiţei posedate în filmul-legendă „Exorcistul“, rol care i-a adus celebritatea şi a transformat-o într-o figură a filmelor horror. La 40 de ani de la lansarea producţiei, Linda Blair este activistă pentru drepturile animalelor, având propria organizaţie care luptă pentru protejarea lor.
Linda Blair Denise s-a născut pe 22 ianuarie 1959, în St. Louis, Missouri, Statele Unite. Deşi este cel mai bine cunoscută pentru interpretarea lui Regan în "Exorcistul/ The Exorcist" (1973), Linda şi-a început cariera mult mai devreme.
De la vârsta de şase ani a început activitatea de modeling, trei ani mai târziu apărând deja cu regularitate în serialul de televiziune "Hidden Faces", până în 1969. Pentru rolul copilului din "Exorcistul/ The Exorcist", din 1973, Linda a fost aleasă dintre 500 de candidaţi, potrivit The New York Times. Interpretarea i-a adus un Glob de Aur, un premiu People's Choice şi o nominalizare la Premiile Oscar, care nu s-a materializat într-un trofeu pentru că s-a aflat că pentru unele scene se folosise o marionetă, iar vocea "de diavol" pentru tulburătoarele scene de exorcizare îi aparţinuse actriţei Mercedes McCambridge.
Potrivit IMDB, viaţa actriţei a fost puternic afectată de rolul din această peliculă. "A fost mereu foarte ciudat pentru mine când eram tânără şi întâlneam pe cineva care părea cu adevărat speriat de mine. Nu mă puteau separa de monstrul în care m-am transformat într-un film. E greu de crezut cât de des îmi cereau oamenii să îmi învârt capul de jur împrejur", a declarat ea.
Tot referitor la personajul care i-a schimbat viaţa, Linda blair a fost citată cu următoarea declaraţie: "Am vrut să fiu o prinţesă. Am vrut să joc în filme Disney, am vrut să fiu în 'Lassie', am vrut să fiu în 'Flipper'. Nu am vrut să fiu un monstru."
Deja celebră la 15 ani, Linda a putut exploata e