Liderul PDL, Vasile Blaga, a comentat mesajul transmis democrat-liberalilor de către preşedintele Traian Băsescu, afirmând că nu înţelege când a fost partidul o povară pentru şeful statului.
'Eu respect, ca de fiecare dată, decizia dlui preşedinte, dar, pe de altă parte, trebuie să remarc că nu ştie să piardă. Domnia sa şi-a încheiat declaraţia spunând că nu va mai fi o povară pentru noi, cum nici noi nu o să mai fim o povară pentru domnia sa. Dar, eu nu înţeleg când am fost noi o povară pentru domnia sa', a declarat Blaga, sâmbătă seară, la sediul PDL, conform pesurse.ro.
El a mai spus că 'bătălia' PDL este cu USL şi că tot efortul va fi depus tocmai în această direcţie, menţionând că prima confruntare o reprezintă alegerile europarlamentare din 2014.
'Domnia sa a spus adio partidului. A spus că nu doreşte să fim pentru domnia sa o piatră de moară şi că nici domnia sa nu doreşte să fie pentru noi. Nu cred că vreodată în istoria noastră am fost o piatră de moară pentru domnul preşedinte', a mai spus Blaga despre mesajul lui Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu afirmă sâmbătă seara, într-o postare video, pe un site de socializare, că a văzut finalul Convenţiei PDL şi spune 'definitiv şi pentru totdeauna adio Partid Democrat'.
'Am văzut finalul Convenţiei PDL. Cred că am fost cinstit cu acest partid, i-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum nu au înţeles să fie democraţi mă face să spun acum definitiv şi pentru totdeauna 'Adio Partid Democrat'. Azi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei. Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care acceptă dreptul democratic al contestaţiei şi vreau să ştiţi că nu voi face nimic pentru a ad