Contempland seismele de la si mai ales de dupa recentul conclav al PDL, avand ca scop alegerea unui nou (vechi) presedinte, se poate afirma fara prea multe dubii ca dreapta romaneasca pare sa stea sub semnul unui blestem. In timp ce stanga tot creste si infloreste, dreapta se faramiteaza si se aneantizeaza.
Ma grabesc sa fac precizarea ca nu preiau acceptiunile termenilor "dreapta si stanga" intocmai dupa manualele de politologie, ele purtand conotatii specifice in arealul politicii romanesti, conotatii determinate in principal de coordonatele istoriei noastre recente.
S-a considerat si se considera indeobste a fi de stanga orientarile mai favorabile sau, ma rog, mai putin ostile perioadei de trista amintire a asa-zisului socialism al epocii postbelice, in timp ce dreapta ar reprezenta factiunile principial rebarbative in raport cu acea epoca.
Mai pe scurt, stanga si dreapta se definesc pe la noi mai mult prin binomul: comunist/anticomunist, decat prin raportare la principii referitoare la rolul statului, al initiativei private, al libertatilor economice etc.
Printre explicatiile acestui fenomen, este in primul rand faptul ca stanga a furat startul in 1990 prin proiectarea si punerea in exercitiu a monstruoasei creatii, numita FSN (FDSN, PDSR), care si-a asumat impostura evidenta de a pune bazele, cu ajutorul vechilor structuri, a asa-zisului stat de drept (drepti), editie noua si revizuita, marca Ilici Iliescu. Stat definit prin celebrele formulari care au dat notorietate autorului: "democratie originala" sau "economie social(ist)a de piata".
Oricum, formulele au prins la marea masa turmentata de propaganda desantata a deceniilor anterioare si am dobandit ceea ce corifeii de mai sus au dorit. Un stat si o tendinta a electoratului de a merge neabatut pe partea stanga a unui drum ce nu duce nicaieri. Dupa ani
