Redeschiderea cercetării penale de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, acuzat de posibil conflict de interese pentru că şi-a angajat soţia la biroul parlamentar în perioada când era deputat PSD de Sibiu, este considerată o "chestiune politică" coordonată de Procurorul General al României, Daniel Morar. Vicepreşedintele PSD, Ion Câlea, şi-a exprimat convingerea că Cindrea "va ieşi cu faţa curată" cât de curând.
Scandalul în jurul lui Cindrea a reapărut după ce ICCJ a anunţat reînceperea cercetării penale, asta după ce dosarul fusese soluţionat anul trceut cu neînceperea urmăriri penale. Decizia a fost luată la dispoziţia Procurorului General Daniel Morar care a infirmat mai multe soluţii date în dosare deschise de ANI.
"Nu numai pentru mine, pentru toţi parlamentarii. Bineînteles că m-am prezentat, vom face demersurile necesare şi sunt convins că instanta va spune ceea ce a spus şi Curtea de Apel Alba Iulia , unde am câştigat, şi Parchetul General, unde s-a dat iniţial neînceperea urmăririi penale şi eu cred că lucrurile nu pot să fie altele decât ce a spus Curtea de Apel Alba Iulia şi ce a spus iniţial Parchetul şi Procurorul şef de atunci ...Este pacat că, după şase luni şi ceva, cineva şi-a permis să caseze o dispoziţie a unui procuror şi a unui parchet", a declarat Ioan Cindrea în timpul conferintei de presă susţinută la Sibiu, după Conferinţa Judeţeană a PSD Sibiu.
Prezent la Sibiu, vicepreşedintele PSD, Ion Câlea, a catalogat acţiunea lui Daniel Morar ca fiind una de natură politică.
"E o treaba atat de mică şi atat de puţin importanta incat nu cred că trebuia sa fie reluată din moment ce avea NUP...Se vede ca este o chestiune politică din care sunt convins că domnul preşedinte va ieşi cu faţa curată", a precizat Câlea.