Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au dormit pe scaune din cauza viscolului

Publicat in Click, luni 25 martie 2013 ·

Au stat mai bine de 15 ore prizonieri într-un cămin cultural din judeţul Suceava. 15 copii plecaţi într-o excursie nu au mai ajuns la timp acasă după ce microbuzul care-i transporta a rămas blocat pe drumul european E85 din cauza viscolului. Autorităţile le-au asigurat copiilor hrană, ceaiuri şi un loc unde să doarmă.

O excursie în municipiul Suceava s-a transformat pentru 15 copii şi 3 dascăli din comuna Muşeniţa într-un adevărat coşmar. Din cauza viscolului care a pus stăpânire pe aproape tot judeţul Suceava, copiii nu s-au putut întoarce acasă.

Din cauza ninsorilor dinultimele zile, mai multe maşini s-au răsturnat, iar drumurile au fost blocate

Cei 15 elevi, de la clasa pregătitoare până la clasa a III-a, au fost nevoiţi să doarmă pe saltele, în Căminul Cultural din satul Grăniceşti. Chiar dacă avertizarea de cod galben a fost anunţată încă de miercuri, profesorii care au organizat excursia au ignorat acest amănunt şi au plecat la drum.

La venirea dinspre Muşeniţa spre Suceava microbuzul nu a întâmpinat probleme deosebite. Vizita în municipiul Suceava, la Planetariu, s-a încheiat însă destul de târziu, iar la întoarcerea spre casă, în jurul orei 20.00, au apărut şi necazurile. În apropierea localităţii Grăniceşti, un tir s-a pus de-a latul şoselei, iar circulaţia rutieră a fost blocată.

Şi reprezentanţiiISU le-au sărit în ajutor copiilor şi le-au adus alimente

Autorităţile au luat decizia de a-i transporta pe cei 15 copii şi pe dascăli în Căminul Cultural din Grăniceşti. Micuţilor li s-au improvizat paturi şi au primit hrană atât din partea Primăriei Grăniceşti, cât şi din partea Prefecturii Suceava. Ieri, la ora 12.00, grupul de copii încă era cazat în Căminul Cultural din Grăniceşti şi nimeni nu a putut preciza când vor putea pleca spre casă. Autorităţile spun că au luat

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 17 minute
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 59 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum 11 minute
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 2 ore
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum 2 ore
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

25°
vin.

15°/25°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°