Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liviu Negoiţă se gândeşte să candideze pentru o funcţie de conducere în PDL

Publicat in Antena 3, duminică 24 martie 2013 ·

Fostul primar al Sectorului 3 Liviu Negoiţă a declarat că se gândeşte să candideze pentru o funcţie de conducere în PDL, pentru că este membru vechi şi ţine la acest partid, el precizând că a participat la Convenţie ca delegat al Sectorului 6, dar nu a votat, "pentru a nu se ajunge la interpretări".

Întrebat dacă se gândeşte să candideze pentru o funcţie în BPN al PDL, Liviu Negoiţă a răspuns: "Vom vedea, mă gândesc. De ce să nu mă gândesc? Pentru că sunt un vechi membru al PDL, ţin la acest partid, este un partid care a dat multora multe şi trebuie să întoarcem acestui partid, mai ales în momentele dificile, activitatea noastră cu ceea ce putem să facem. Chiar îmi pare rău că s-a ajuns într-o situaţie în care nu am crezut că se va ajunge".

Negoiţă a explicat că el face parte din PDL Sector 3, dar că cei din conducerea organizaţiei au votat şi au considerat că el nu trebuie să facă parte din delegaţia sectorului.

"Am găsit o altă modalitate, să fiu delegat la Sectorul 6, dar nu am votat, pentru a nu se ajunge la interpretări. Am dorit să particip la Convenţia partidului meu, dar, văzând că există aceste probleme, nu am votat, pentru a nu veni cineva 'Liviu Negoiţă face parte din Sectorul 3 şi a votat la sectorul 6?', a explicat Negoiţă.

Cristian Petrescu, lider al susţinătorilor moţiunii Elenei Udrea, a declarat, că tabăra pe care o reprezintă va depune o nouă contestaţie în care cere renumărarea voturilor la alegerile din PDL, existând nemulţumiri în legătură cu răspunsul primit de la Comisia de organizare. la prima contestaţie.

El a mai precizat că Liviu Negoiţă s-a regăsit pe listele de la Sectorul 6, dar nu figurează că ar fi votat, după ce organziaţia Sectorului 3 a respins participarea sa ca delegat la Convenţie.

Fostul primar al Sectorului 3 Liviu Negoiţă a declarat că se gândeşte să candi

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, sâmbătă seara, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum 37 minute
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum o ora
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

Documentele de care avem nevoie pentru a ieși din România cu un minor. Precizările Poliției de Frontieră

Ziare.com acum 50 minute
Poliţiștii de Frontieră vin cu unele precizări legate de ieşirea din România cu un copil, având în vedere că se apropie vacanţa de vară şi în această perioadă tot mai mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara ţării. În acest an, Poliția d

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum o ora
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 4 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 3 ore
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Presa Internațională: Sârbii vor aproba proiectul celei mai mari mine de litiu din Europa

Wall-Street.ro acum 2 ore
Financial Times anunță că Aleksandar Vucic, președintele Serbiei, îi va permite Rio Tinto, gigant minier anglo-australian, să dezvolte în țara pe care o conduce cea mai mare mină de litiu din Europa, la doi ani după ce autoritățile au anulat proiect

Horoscop pentru duminică, 16 iunie 2024. Zile favorabile curățeniilor generale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Weekend-ul acesta este nevoie sa relaționezi cu partenerul de viata. Sunt posibile neintelegeri si certuri destul de serioase, de aceea fii prudent si ia aminte la ce ti se reproseaza. Se pare ca ti-ai neglijat mult aceasta relatie si acum

Salvamont: Număr îngrijorător de mare de evenimente montane, în ultimele 24 de ore/ S-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă/ Au fost salvate 31 de persoane

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la ”un număr îngrijorător de mare de evenimente montane”, în ultimele 24 de ore, fiind înregistrate 25 de apeluri prin care se cerea ajutor de urgenţă. Astfel, au fost salvate 31 de persoane, din care z

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°