Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj a trimis adrese către toate primăriile, pentru a le reaminti primarilor că au obligaţia realizării şi întreţinerii curăţeniei mediului înconjurător. Ca urmare a controalelor pe raza a 21 de primării s-au depistat depozite minore de deşeuri în special pe cursurile de apă. În două dintre localităţi inspectorii de la SGA au depistat depozite majore de deşeuri la poduri şi podeţe, respectiv la Aninoasa şi Scoarţa. Cea mai gravă situaţie, se pare, se întâlneşte la Schela.
Prezent în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Gorj, Teodor Popescu, directorul SGA Gorj a declarat faptul că în această perioadă s-au făcut numeroase controale în toate localităţile judeţului, pentru a se urmări dacă primarii au dat curs adreselor înaintate de instituţie, în ceea ce priveşte realizarea şi întreţinerea curăţeniei mediului înconjurător. Potrivit conducerii instituţiei, pe raza a 21 de primării s-au depistat depozite minore de deşeuri pe cursurile de apă, pe maluri, în secţiunile de scurgere ale podurilor şi podeţelor. Pe raza a două primării însă, inspectorii au depistat depozite majore de deşeuri la poduri şi podeţe pe malurile şi în albiile cursurilor de apă, respectiv localităţile Aninoasa şi Scoarţa. Cea mai gravă situaţie se întâlneşte la Schela, acolo unde controalele au scos la iveală atât depozite minore cât şi depozite majore de deşeuri. Tot potrivit directorului Popescu, echipele vor continua acţiunea de control în teritoriu şi în perioada următoare.
Acţiune de ecologizare, în forţă
Teodor Popescu, directorul SGA a mai declarat ieri faptul că odată cu data de 25 martie a început acţiune de salubrizare a Defileului Jiului, o acţiune la care vor lua parte instituţii precum SGA, Primăria Bumbeşti-Jiu, dar şi Secţia de Drumuri Naţionale Gorj. Petru prevenirea eventualelor inundaţii, echipe de la SGA Gorj, primăriile