Donc, democrat-liberalii au ales, preferând o Românie dreaptă, o politică dincolo de lozinci (care, surprinzător, este, de fapt, chiar o nouă lozincă!), în locul unui nou PDL şi, mai ales, în locul reformiştilor, în pofida avertismentului prezidenţial, care sublinia faptul că, „dacă mai aşteptăm şi nu schimbăm acum, o să ne coste“.
Nu ştim cât o să ne coste pe noi, cei neimplicaţi sau neînregimentaţi politic ca activişti, dar pe cei din PDL sigur o să-i coste. Sau, aşa cum avertiza sibilinic Ponta, ca lider al PSD aflat în weekend, Blaga a pierdut oricum, indiferent de rezultat, deşi Antonescu s-a grăbit să aprecieze victoria la limită şi să reamintească faptul că noul reales democrat-liberal este frecventabil ca potenţial interlocutor într-un oarecare dialog. Reacţia afectiv-emoţională a preşedintelui Băsescu, uşor melodramatică, cum dă bine într-o sâmbătă seara, marchează de fapt finalul acestui proiect politic, fie şi pentru că membrii cu opţiuni ferme de dreapta nu se vor mai regăsi în acest PDL, mai ales că puţinele voturi pe care a reuşit să le adune moţiunea propusă de Monica Macovei sugerează că majoritatea nu are o apetenţă specială pentru valori etice şi morale vetuste – integritate, cinste, corectitudine. Cei care au plecat din PNL, au trecut prin purgatoriul unui nou început şi au fondat PLD, condus atunci de Theodor Stolojan, acelaşi Stolo care acum l-a susţinut pe frecventabilul Vasile Blaga, probabil că vor renunţa la apartenenţa la un partid care nu-i mai reprezintă. Sigur, ca la o orice schismă, e de discutat cine suferă de fapt de păcatul deviaţionismului, cei cu opţiuni de dreapta, care simt că această politică dincolo de lozinci se duce către un alt azimut ideologic, sau partidul care consideră că o altă opţiune îi situează pe susţinători în afara formaţiunii.
Cert este că eşicherul politic, care oricum suferea de o asimetrie pericu
