Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Varşovia interbelică, reconstruită într-un film cu ajutorul tehnicii 3D - VIDEO

Publicat in Mediafax, luni 25 martie 2013 ·

Varşovia, un oraş distrus în Al Doilea Război Mondial, reconstruit apoi şi care se află în plin avânt după căderea comunismului, şi-a regăsit vechiul lui farmec de "Paris al Nordului" graţie unei reconstrucţii cinematografice sofisticate, turnată în trei dimensiuni.

De la înălţimea unui vultur în zbor sau a unui porumbel care survolează oraşul de la doar câţiva metri, din perspectiva unui pieton sau a unui călător în tramvai, filmul "Varşovia 1935" invită spectatorii să meargă pe străzi, prin pieţe şi parcuri din centrul oraşului, într-o lume complet dispărută, de care foarte puţini oameni îşi mai amintesc în zilele noastre.

"Acest film este impresionant. Am revăzut un capăt al străzii unde mi-am petrecut copilăria", a declarat la ieşirea din cinematograf Stefan Zoltowski, în vârstă de 84 de ani, ai cărui părinţi erau proprietarii unui imobil pe strada Zlota, în centrul capitalei poloneze. Clădirea a fost arsă de germani după Insurecţia de la Varşovia din 1944.

În jurul acelei străzi, oraşul a fost distrus în procent de aproape 80%. Peste 700.000 de locuitori ai Varşoviei, dintre cei 1,3 milioane recenzaţi în 1939, au murit în acel război.

În prezent, pe locul în care se afla casa lui Stefan Zoltowski se ridică un centru comercial, chiar lângă Palatul culturii, o clădire uriaşă finanţată şi construită de URSS în cel mai pur stil stalinist, imediat după război. Această clădire înaltă de 237 de metri, uriaşa piaţă care o înconjoară şi blocurile zgârie-nori care au "crescut" în ultimii 20 de ani, au bulversat structura fostului centru al Varşoviei.

Filmul reprezintă "acea Varşovie a cărei nostalgie o avem", afirmă Ryszard Maczewski, preşedintele fundaţiei Warszawa1939.pl, care încearcă să obţină cât mai multe informaţii despre arhitectura fostei capitale poloneze.

"Nimeni nu a mai făcut aşa ceva până acum. A fost o adevărată prov

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 46 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 35 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°