Ofiţerii unui departament din cadrul FSB (Serviciul de Securitate al Rusiei, fost KGB) au declanşat o grevă pe termen nelimitat, refuzând să revină la serviciu, în semn de protest faţă de punerea în libertate, la 18 martie, a mai multor gărzi de corp ale preşedintelui cecen Ramzan Kadârov. Bodyguarzii liderului cecen fuseseră reţinuţi pentru extorcare de bani şi răpiri de persoane. Sursa: Reuters
„Ne-au scuipat, pur şi simplu, în suflet. Familiile noastre au fost puse astfel în pericol. De ce ne-au trimis atunci în Cecenia pentru a colecta baza de dovezi? Am fost vânaţi de interlopi în uniforme de poliţişti şi aproape că am fost luaţi ostatici. Oamenii din departamentul nostru sunt revoltaţi peste măsură”, şi-a exprimat indignarea un colonel FSB, implicat în dosarul gărzilor de corp ale preşedintelui cecen, despre care se spune că se bucură de protecţia lui Vladimir Putin.
„Acum aflăm că gărzile lui Kadârov, angajate în activităţi criminale la Moscova, se află în libertate. Mai bine am fi luat mita pe care ne-au oferit-o înainte de reţinere”, adaugă un alt ofiţer FSB, de asemenea sub rezerva anonimatului.
„În ziua în care ultima dintre gărzile lui Kadârov a fost eliberată, ne-am îmbătat toţi din departament, iar, a doua zi de dimineaţă am scris o scrisoare de protest pe numele directorului FSB. A venit un adjunct al acestuia şi ne-a spus să ne ţinem gura, că există o dispoziţie de sus”.,
,Până la încheierea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci (2014), Kadârov şi ai lui să nu fie deranjaţi. Se vor ocupa de el mai târziu”, mai spune colonelul citat de Novaia Gazeta.
Este vorba de patru angajaţi ai Ministerului cecen de Interne şi trei complici ai lor, arestaţi acum un an pentru răpiri de persoane şi extorcare de fonduri, relatează Agerpres.
Potrivit anchetei, în august 2011, aceştia au răpit la Moscova un g