Mai multe decese suspecte în Marea Britanie, de la otrăvirea cu poloniu a transfugului FSB Aleksandr Litvinenko în 2006 şi până la descoperirea, sâmbătă, a corpului neînsufleţit al lui Boris Berezovski, au ridicat semne de întrebare în ultimii ani, relatează AFP.
Fostul oligarh rus, devenit în exil un opozant vehement al Kremlinului, a fost găsit mort sâmbătă în reşedinţa sa din apropiere de Londra, iar poliţia considera duminică moartea sa drept "inexplicabilă". Acest anunţ a generat imediat suspiciuni chiar în rândul apropiaţilor lui Berezovski, care recunosc că acesta era deprimat.
Boala brutală a lui Aleksandr Litvinenko, un fost agent FSB apropiat de Berezovski, care l-a ajutat în perioada exilului la Londra, a ridicat numeroase semne de întrebare în 2006, până când specialiştii britanici au identificat urme de poloniu 210, o substanţă radioactivă pe care un agent rus ar fi deversat-o în ceaiul băut împreună cu victima, într-un hotel din Londra.
Rusia a negat orice responsabilitatea, un post de televiziune public mergând până acolo încât l-a acuzat pe Berezovski de uciderea prietenului său.
După doi ani, în 2008, principalul partener de afaceri şi din politica rusă a anilor '90 al lui Boris Berezovski, georgianul Badri Patarkaţişvili, căutat în Rusia şi exilat în Marea Britanie, a decedat subit la vârsta de 52 de ani în casa lui din sudul Londrei.
Patarkaţişvili l-a criticat, apoi l-a sfidat şi el pe Putin în Rusia, dar suspiciunile s-au concentrat pe conflictele cu puterea din Georgia natală, unde s-a instalat înainte de a se exila la Londra.
Mai întâi "inexplicabilă", moartea sa a fost atribuită ulterior unei patologii cardiace.
În aprilie 2012, presa britanică afirma de această dată că fostul lider separatist cecen moderat Ahmed Zakaev, şi el un apropiat al lui Berezovski şi r