Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Theodor Stolojan recunoaște: "Vor fi plecări din PDL"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 martie 2013 ·

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat, într-un interviu acordat RFI că se așteaptă la unele plecări din PDL în viitorul apropiat, dar a adăugat că nu crede că partidul se va rupe.

"E posibil să avem unele plecări individuale, dar eu nu cred niciodată că de exemplu domnul preşedinte Emil Boc va părăsi acest partid. Dânsul a fost preşedintele partidului. Când a fost în competiţie cu domnul Blaga, eu l-am susţinut pe domnul Boc, exact din aceleaşi motive pentru care l-am susţinut şi pe domnul Blaga în această competiţie cu doamna Udrea. Deci nu cred că partidul se va rupe, vor fi, poate, unele plecări individuale, dar sper ca şi cei care încă au acest gând să înţeleagă că Partidul Democrat Liberal are viitor şi că e timpul să oprim această agitaţie mediatică ce nu mai are substanţă", a spus Stolojan.

Europarlamentarul PDL a mai afirmat că nu crede că Elena Udrea va pleca din PDL.

"Dânsa ştie foarte bine, e deja un politician cu o experienţă, a condus organizaţia municipiului Bucureşti, a fost vicepreşedintă a Partidului Democrat Liberal, deci ştie foarte bine ce înseamnă Partidul Democrat Liberal şi forţa acestui partid", a mai spus europarlamentarul PDL.

În ceea ce privește constestațiile făcute de Elena Udrea și echipa sa, Theodor Stolojan a afirmat că acestea au fost soluționate încă de sâmbătă.

"Contestaţiile făcute de doamna Udrea şi susţinătorii dânsei au fost soluţionate în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică şi practic, noi am pus capăt acestei activităţi", a mai spus europarlamentarul PDL.

Stolojan a mai afirmat că nu este interesat de o funcție de conducere în PDL.

"Eu, ca şef al delegaţiei europarlamentarilor români din PDL în grupul politic al Partidului Popular European fac parte din Biroul Permanent Naţional, deci nu trebuie să intru în această competiţie, care va avea loc peste două săptămâni. Recomand ce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 43 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 34 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 39 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°