Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: Noul guvern întârzie cu măsurile de relansare economică

Publicat in Ziarul Financiar, luni 25 martie 2013 · ·

Pentru prima dată, un înalt oficial al noii puteri admite că mediul de business are de ce să fie nemulţumit: la trei luni de la instalare şi la aproape un an de la preluarea de facto a puterii, noul guvern nu a adus măsuri concrete pentru relansare economică.

Crin Antonescu, preşedintele PNL, copreşedinte al USL şi cel mai bine plasat om politic, la acest moment, pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale de anul viitor, admite că încă este neclar ce vrea să facă guvernarea.

Comentând observaţiile oamenilor de afaceri potrivit cărora nu există măsuri concrete pentru susţinerea mediului economic şi nici perspective vizibile în sensul de mai sus, Antonescu a admis ieri: „Exact asta este şi percepţia mea, care nu sunt în bussines, sunt în politică“. În emisiunea „După 20 de ani“ de ieri de la ProTV, Antonescu a comentat afirmaţiile făcut săptămâna trecută la ZF Live de Violeta Ciurel, directorul din România al gigantului în asigurări AXA, potrivit căreia nimic concret şi cu impact pentru economie nu se vede în urma acestor luni de guvernare a noii puteri politice.

„Exact asta este şi percepţia mea, care nu sunt în bussines, sunt în politică şi cuvânt cu cuvânt pot să semnez oricând declaraţia pe care dumneavoastră aţi citit-o. (...) Da, este încă neclar ce vrea să facă guvernarea, dezideratele din această decla­raţie exprimate de un om din mediul de bussines sunt evident şi ale noastre, şi sunt ale noastre nu doar ca par­tid politic sau ca Uniune, pentru că să ştiţi, este dorinţa şi a celor din PSD. Dezvol­ta­rea-i necesară pentru această ţară, indiferent că suntem de dreapta, de stânga, liberali sau socialişti. Cred că şi cei din sistemul bugetar sunt interesaţi ca domeniul privat să meargă bine, pentru că în fond salarizarea lor, finanţarea instituţiilor publice, bugetare, la care lucrează depinde de bugetul de stat alimentat până la urmă

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 43 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 24 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 47 minute
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 40 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 55 minute
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°