De asemenea, Oltean susţine că democrat-liberalii sunt capabili să reia parteneriatul cu Traian Băsescu, întrerupt după mesajul prin care şeful statului îşi ia adio de la PDL. "PDL va rămâne întotdeauna un partener al lui Traian Băsescu şi vom face tot posibilul să recâştigăm încrederea preşedintelui Traian Băsescu", a adăugat Oltean, conform RTV.
Consilierul prezidenţial, Cristian Diaconescu, a anunţat pe site-ul său declanşarea procedurilor de înfiinţare a Fundaţiei "Mişcarea Populară". Imediat, un alt consilier, Sebastian Lăzăroiu, şi-a anunţat adeziunea la "Mişcarea Populară". Marca "Mişcarea Populară" a fost înregistrată la OSIM, în 2011, de către Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu.
"Astazi am decis, împreună cu colegii mei, să iniţiem procedurile pentru înfiinţarea Fundaţiei 'Mişcarea Populară'. Noua noastra forma de expresie, care îşi propune să promoveze valorile de centru-dreapta, este asteptata atat ca noua platforma sociopolitica, dar si un real catalizator pentru implicarea societatii romanesti in elaborarea si implementarea deciziilor majore care ne privesc", scrie Cristian Diaconescu.
.
De asemenea, Oltean susţine că democrat-liberalii sunt capabili să reia parteneriatul cu Traian Băsescu, întrerupt după mesajul prin care şeful statului îşi ia adio de la PDL. "PDL va rămâne întotdeauna un partener al lui Traian Băsescu şi vom face tot posibilul să recâştigăm încrederea preşedintelui Traian Băsescu", a adăugat Oltean, conform RTV.
Consilierul prezidenţial, Cristian Diaconescu, a anunţat pe site-ul său declanşarea procedurilor de înfiinţare a Fundaţiei "Mişcarea Populară". Imediat, un alt consilier, Sebastian Lăzăroiu, şi-a anunţat adeziunea la "Mişcarea Populară". Marca "Mişcarea Populară" a fost înregistrată la OSIM, în 2011, de către Ioana Băs