În urmă cu 165 de ani, liderul maghiar Lajos Kossuth a condus o revoluţie care a atras admiraţia lumii occidentale. Sub sloganurile „Libertate” şi „Egalitate”, Kossuth îşi dorea să creeze o republică democrată pentru ungurii din Imperiul Habsburgic, conduşi de la Viena. Eforturile maghiare au ţinut prima pagină a presei internaţionale, incluzând, în special, ziarul condus de Karl Marx şi Friedrich Engels.

Puţine au fost ţările impresionate de revoluţia lui Kossuth cum a fost SUA. Americanii au arătat o afinitate profundă pentru unguri, fără să existe vreo legătură directă cu etnia lor. Ungurii erau democraţi ca noi, americanii, şi încercau să creeze o republică, aşa cum am făcut-o şi noi. Desigur, în măsura în care America era o ţară de imigranţi şi etnicii maghiari reprezentau deja o parte din populaţia americană, ei însemnau de fapt tot „noi”, dar acelaşi lucru se poate spune practic despre aproape fiecare etnie din Europa.

Această identificare a SUA cu Kossuth şi cauza maghiară a fost puternic întărită de vulnerabilitatea Americii. În 1848, la aproape 70 de ani de democraţie americană, Statele Unite erau printre puţinele republici dintr-un sistem internaţional încă populat, în mare parte, de regate şi imperii. Într-adevăr, preşedintele SUA Zachary Taylor a văzut în Kossuth şi în Ungaria oportunitatea de a-şi consolida sprijinul intern, dar şi de a marca marea intrare a Americii pe scena politicii internaţionale.

Preşedintele SUA a trimis chiar un emisar în Europa care să recunoască Ungaria lui Kossuth, a cărei întemeiere a fost împiedicată numaiprin o combinaţie de prudenţă, spionaj austriac, şi prăbuşirea rapidă a revoluţiei.

Astfel, la începutul lunii decembrie a anului 1851, cu ajutorul intervenţiei oficiale americane, Kossuth a ajuns la New York, acolo unde a avut parte de o popularitate de care puţini lideri străini s-au bucurat vreod