Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile din Gorj cer celor din Hunedoara să nu mai polueze Jiul

Publicat in Pandurul, marți 26 martie 2013 ·

Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj au cerut sprijinul Instituţiei Prefectului pentru a organiza o întâlnire cu autorităţile din Hunedoara, motivul fiind poluarea râului Jiu. Ca de fiecare dată după ploi, gunoaiele de la Petroşani sunt aduse în lacul de acumulare din zona ACH, iar acţiunile de strângere a deşeurilor nu dau rezultatul dorit din cauza salubrizării defectuoase din judeţul vecin.

Viiturile propagate pe cursurile de apă, ca urmare a precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioadă, au generat un transport semnificativ de PET-uri, resturi menajere şi deşeuri textile pe cursurile de apă. Cel mai afectat este râul Jiu, invadat de gunoaie aduse de la Petroşani. Pentru prevenirea eventualelor inundaţii şi eliminarea aspectului inestetic, echipe de la SGA Gorj, primăriile Târgu Jiu şi Turcineşti au acţionat pe râul Jiu, amonte şi aval pod Turcineşti la salubrizarea zonei. S-au strâns 200 de saci cu PET-uri care au fost transportaţi la depozitul ecologic al municipiului Târgu Jiu. Personalul SGA Gorj a defrişat vegetaţia de pe insulele formate în aval şi amonte pod deoarece PET-urile şi alte deşeuri se opresc în lăstriş, îngreunând scurgerea apei.

Potrivit conducerii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj, acţiunile de salubrizare făcute la nivelul judeţului nu fac altceva decât să consume în zadar material şi combustibil. „Se consumă foarte mult material şi combustibil pentru a ecologiza Jiul şi în zadar. După fiecare ploaie vin mii de tone de gunoaie vin de la Petroşani. Salubrizarea acestui oraş lasă de dorit. Când plouă îşi rezolvă şi ei problemele cu curăţenia pentru că Jiul le aduce la noi toate deşeurile”, a declarat Teodor Popescu, directorul Serviciului de Gospodărire a Apelor Române Gorj.

Acesta a cerut prefectului Claudiu Teodorescu să intermedieze o întâlnire cu autorităţile judeţului Hunedoara, aver

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum 55 minute
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

România, Turcia şi Bulgaria încep operaţiunea de deminare în zona Mării Negre

Mediafax acum 4 ore
Iniţiativa condusă de Istanbul, prima acţiune comună majoră a ţărilor de la Marea Neagră de la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, vizează dezamorsarea minelor aflate în derivă în anumite zone ale Mării Negre ca urmare a războiului.

Liderul interlop Nuțu Cămătaru ar fi scăpat de cazier, în ciuda istoricului său plin de violență și infracțiuni

Ziare.com acum o ora
Nuțu Cămătaru, pe numele său real Ion Balint, ar fi scăpat de cazier printr-o decizie a instanței de judecată. Ca urmare, el are acum aceleași drepturi de care se bucură orice altă persoană care nu are antecedente penale. Nuțu Cămătaru, unul dintre

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 4 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Ciucă nu exclude dialogul cu USR: Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile

Mediafax acum o ora
Să ne aşezăm şi vedem unde duc discuţiile, este mesajul lui Nicolae Ciucă pentru liderii USR. El afirmă că declaraţia Elenei Lasconi „nu este nimic altceva, din perspectiva mea, decât o invitaţie la dialog”.

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Cod portocaliu de grindină în judeţul Alba

Mediafax acum 57 minute
Avertizarea vizează localităţile Câmpeni, Abrud, Bistra, Baia de Arieş, Roşia Montană, Lupşa, Vidra, Albac, Sohodol, Avram Iancu, Scărişoara, Gârda de Sus, Bucium, Vadu Moţilor, Mogoş, Poiana Vadului şi Întregalde din judeţul Alba. În aceste zone se

Justiţia spaniolă refuză s-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum o ora
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Vremea

București
acum

37°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

34°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°