75% din această piaţă aparţine Capitalei
Consumatorii din Braşov deţin o pondere de 1,4% din sumele plătite pentru cupoanele de reduceri în România. Antreprenorii din domeniu susţin că provinciei îi lipseşte o infrastructură a cupoanelor de reduceri, mai exact o serie de companii locale care să înţeleagă modelul de business şi să activeze în această industrie la nivel local.
Epicentrul industriei reducerilor de grup rămâne în continuare Bucureştiul, mai ales dacă sunt luate în calcul şi cupoanele pentru produse şi servicii naţionale, majoritatea cumpărate tot de bucureşteni, provincia însemnând mai puţin de o treime din întreaga piaţă. Consumatorii din ţară sunt de altfel mai puţin obişnuiţi cu tranzacţiile cu cardul bancar pe internet, preferând să meargă la bancă pentru a face un transfer sau chiar să plătească ramburs. Există totuşi câteva exemple de oraşe unde piaţa a început să ia amploare, precum Iaşi sau Timişoara, însă provincia este încă destul de neacoperită, iar potenţialul de creştere este foarte mare, mai ales având în vedere dinamica acestui segment de piaţă. În cifre, Iaşi însumează 2,4% din sumele plătite de consumatori pentru cupoane de reduceri, Timişoara reprezintă 1,7%, conform datelor PayU.
Per ansamblu, „cupoanele pentru reduceri de grup par să fie cel mai bun lucru care se putea întâmpla industriei de comerţ online, după ce anul trecut românii au scos din buzunare 24 de milioane de euro pentru astfel de cupoane”, mai arată cei de la PayU. 75% din această piaţă aparţine Capitalei
Consumatorii din Braşov deţin o pondere de 1,4% din sumele plătite pentru cupoanele de reduceri în România. Antreprenorii din domeniu susţin că provinciei îi lipseşte o infrastructură a cupoanelor de reduceri, mai exact o serie de companii locale care să înţeleagă modelul de business şi să activeze în această industrie la nivel loc