Rând pe rând, cinci state din UE au ajuns în situaţia în care doar un împrumut de urgenţă de la Bruxelles şi FMI le-au putut salva de la falimentul suveran. În lipsa unor strategii economice coerente, austeritatea aplicată în al doisprezecelea ceas a fost cu atât mai amară.

Ciprul a devenit, în noaptea de duminică spre luni, cea de-a cincea ţară din Uniunea Europeană care evită falimentul suveran doar prin contractarea unui împrumut de urgenţă de la partenerii comunitari şi Fondul Monetar Internaţional.

Însă banii de la Bruxelles, prin Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, şi cei de la FMI vin mereu în condiţii clare şi, în toate aceste cazuri, dure. Aşa că, pe rând, Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania şi acum Ciprul au acceptat, din 2010 încoace, indiferent după câte luni de negocieri, cerinţele creditorilor internaţionali.

Pentru FMI, implicarea în aceste planuri de asistenţă financiară a escaladat de la împrumut la împrumut. Înainte de izbucnirea crizei mondiale, Fondul acorda credite numai statelor sărace, din lumea a treia. Ţările care cotizau la Fond cereau reducerea bugetului acestuia. În spatele uşilor închise, se vorbea chiar de desfiinţarea organizaţiei care, de-a lungul timpului, devenise mai degrabă o instituţie cu titlu onorific.

Criza a răsturnat însă toate acestea şi, într-un timp foarte scurt, tot mai multe state au ajuns să depindă de FMI pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. Acum, organizaţia are programe de finanţare în valoare de sute de miliarde de euro cu mai multe state dezvoltate din lume. Implicarea a transformat însă FMI într-o ţintă a protestarilor. Deseori, măsurile de austeritate aplicate de guverne au fost atribuite voinţei Fondului.

Reprezentanţii acestora se apără însă şi spun că ei stabilesc ţinte şi fac doar propuneri privind măsurile necesare pentru at