În 2008, islandezii treceau printr-o situaţie întocmai precum cea care a îngenuncheat acum Ciprul: sistemul bancar se dezvoltase nenatural, era înţesat de active toxice şi ameninţa să tragă după el întreaga economie islandeză. Guvernanţii islandezi au aplicat însă o cu totul altă strategie: au lăsat băncile să intre în faliment, au majorat impozitele pentru bogaţi şi le-au scăzut pentru săraci.

Împrumutul de urgenţă luat de Cipru va fi folosit, în mare parte, pentru recapitalizarea sistemului bancar. Relaţia strânsă de codependenţă dintre guverne şi bănci a fost acutizată de criză, care a dus la transferarea riscului generat de datoriile publice prea ridicate ale statelor către sistemul bancar, cel care deţine cea mai mare parte a acestor datorii. Însă, înainte ca aceste dezechilibre să capteze toată atenţia în Grecia sau în Cipru, un alt stat din Europa a trecut printr-o criză similară, cauzată în totalitate de problemele băncilor.

În octombrie 2008, Islanda devenea prima ţară europeană care intra în criză. Sistemul bancar s-a prăbuşit, trăgând după el întreaga economie naţională. Totul prin aplicarea strategiilor „de manual" pe timp de criză, spun economiştii.

Economia islandeză a trecut de la o contracţie de 10% în 2009 la o creştere de 3% în 2011. În 2012, creşterea economică anuală a Islandei s-a ridicat la 4,5%, reprezentând una dintre cele mai puternice rate de creştere din Europa. În ianuarie, rata naţională a şomajului se ridica la 5,8%, iar rata inflaţiei nu mai depăşeşte 6%. În timp ce toată lumea salva de urgenţă bancherii şi forţa populaţia să plătească pentru asta, Islanda şi-a lăsat băncile să dea faliment şi chiar a consolidat plasa de beneficii sociale.Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie

Dar criza Islandei nu trebuie confundată cu criza datoriilor de stat cu care se conf