Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii generali şi-au aprobat ACCESUL GRATUIT la evenimentele de pe Arena Naţională

Publicat in Romania TV, marți 26 martie 2013 ·

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, marţi, ca cei 55 de membrii ai săi să primească bilete sau invitaţii la evenimentele găzduite de Arena Naţională din Capitală.

Cei 55 de consilieri ai CGMB vor primi un număr de 55 de bilete la tribuna VIP, pentru orice eveniment desfăşurat în incinta Arenei Naţionale.

Acelaşi proiect prevede ca Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti să transmită preşedintelui de şedinţă al CGMB, la fiecare început de lună, programul activităţilor de pe Arena Naţională din următoarele patru săptămâni, precum şi cele 55 de bilete.

"Pentru fiecare eveniment în parte, cel mai probabil, va fi încheiat un protocol prin care fiecare consilier va putea beneficia de un bilet sau de o invitaţie. (...) Dacă vor să-şi ia mai multe bilete, le vor lua contra cost", a spus viceprimarul Capitalei Marcel Nicolaescu, potrivit Mediafax.

Proiectul, introdus pe ordinea de zi chiar în ziua şedinţei, a fost aprobat cu votul majoritar al consilierilor din partea USL, din rândul cărora s-a înregistrat un singur vot împotrivă, în timp ce grupul reprezentanţilor PDL şi PPDD s-a abţinut.

În 31 octombrie 2012, consilierii generali ai Capitalei au respins un proiect de hotărâre privind accesul lor gratuit la evenimentele desfăşurate pe Arena Naţională.

"Este vorba despre o contradicţie şi dăm dovadă de ipocrizie", a spus atunci, după votul negativ dat proiectului, consilierul Victor Stan, cel care propusese introducerea proiectului pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei.

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum o ora
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 35 minute
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum 43 minute
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 3 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

18.000 de parfumuri contrafăcute, în valoare de peste 4 milioane euro, în Portul Constanţa

Mediafax acum 25 minute
Vineri, o echipă formată din poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanţa a controlat un container încărcat cu bunuri, sosit din Emiratele Arabe Unite, având ca destinaţie o

”Zig-Zag printre gândurile mele”, ultima carte a lui Ion Cristoiu, un amestec unic de jurnal, proză și eseu

Gandul acum o ora
Editura Evenimentul și Capital a lansat o nouă carte semnată de Ion Cristoiu, un amestec intrigant de eseu și proză, care combină meditațiile filosofice cu însemnările personale și oferă o experiență unică de lectură, plină de revelații culturale și

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 2 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°