Demolarea sistematică și generalizată a încrederii, a reperelor morale și intelectuale transformă România într-o țară puțin frecventabilă în exterior și face aproape imposibilă atât coagularea valorilor, cât și orice construcție instituțională viabilă pe plan intern.

Într-un interviu acordat anul trecut pu­blicației britanice International Affairs, Hans-Dietrich Genscher, fost ministru ger­man de Externe al Germaniei Federale și una dintre figurile mar­can­te ale arenei politice in­ter­naționale postbelice, spu­nea că, deși pe plan in­ter­național relațiile per­so­nale sunt importante, pen­tru că ușurează dialogul, e nevoie de încă un ingredient esen­țial: încrederea. El men­țio­na o conversație pe care a avut-o la debutul carierei sa­le cu Günther van Well, un veteran al di­plomaţiei germane din acel moment, con­versație care ar trebui să-i pună serios pe gânduri pe toți liderii politici români. „Dom­nule ministru, mi-a spus van Well, ține minte un lucru important: niciodată să nu faci vreo promisiune pe care nu o poți onora. Cercul miniștrilor de Externe din lume care contează cu adevărat este unul restrâns. De aceea, reputația de ca­re te bucuri printre aceștia este im­por­tantă pentru țara noastră.“

E greu de crezut că astfel de sfaturi ar avea vreun ecou semnificativ în România. Și nu doar printre politicieni, ci și la ni­velul elitelor intelectuale sau printre „for­matorii de opinie“ care se perindă con­ști­incios, de la prânz până seara târziu, pe mi­cile ecrane ale televiziunilor de știri. Aproape nimeni nu pare să pună mare preț pe reputație. Altfel, e greu de înțeles cum oameni cu o biografie academică con­sistentă pot relativiza cu atâta ușurință ide­ea de plagiat sau pot gă­si justificări ridicole pentru derapajele USL în materie de stat de drept, din vara trecută. Du­pă cum ar fi la fel de greu de înțeles de ce nume cu­noscute din po­li