Demisia-surpriză a premierului libanez a aruncat ţara într-o periculoasă criză instituţională, într-un moment tulbure din istoria sa, din cauza profundelor divizări suscitate de războiul civil din Siria vecină.
Reprezentanta Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, s-a declarat preocupată, iar Franţa a insistat asupra necesităţii evitării unui vid guvernamental şi legislativ în Liban. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut libanezilor să fie uniţi şi să menţină politica de disociere de conflictul sirian.
Premierul Najib Mikati, şeful guvernului de la Beirut, unde mişcarea şiită radicală Hezbollah era în poziţie de forţă, şi-a prezentat sâmbătă demisia şefului statului, care a cerut guvernului să se ocupe cu problemele curente ale ţării. La ieşirea sa de la palatul prezidenţial, acest sunnit de 57 de ani, originar din Tripoli (nordul ţării), a făcut apel la deschiderea unui dialog pentru formarea unui guvern de salvare naţională. Format în iunie 2011, la trei luni după debutul revoltei din Siria, cabinetul Mikati era un mozaic straniu, o plecare sortită eşecului de la început, având în vedere că la guvernare se aflau sunniţi, şiiţii Hezbollahului şi ai d’Amal şi creştinii pro-sirieni conduşi de Michel Aoun.
Chiar şi Walid Jumblatt, şeful druz care nu avea la inimă regimul lui Bashar al-Assad, s-a aflat în această echipă ciudată. Executivul era ţinta mişcării „14 martie“, o regrupare anti-siriană condusă de fostul prim ministru sunnit Saad Hariri şi partenerii săi creştini din forţele libaneze ale lui Samir Geagea. Acest gen de eşafodaj politic nu putea dura câtă vreme liniile de fractură erau din ce în ce mai numeroase. Iar războiul din Siria vecină se dovedea cu fiecare zi mai supărător pentru un Liban care nu şi-a regăsit încă suveranitatea asupra teritoriului său, în pofida retragerii „diplomatice” a regimului de la
