de Rareș BIŢU
raresbitu@tribuna.ro
26 martie 2013 22:38
1 vizualizare
A-A+ Păi, bine, mă nerecunoscătorilor! Adică, patinoare-n pantă, v-am făcut? V-am făcut! Cine-a mai pomenit curling la deal? Bazine în pantă, n-aţi vrut şi tot vi le-am făcut, s-aveţi cădere, cum se cade, să nu vă înecaţi ca neînotătoarele de Apahida nimerite în vâltoarea Niagarei. De dat, am şi dat. Cu mopul, e drept, să nu mai zică răii că ştiu numai să iau de la preşed ... pardon: să nu mai zică răii că ştiu numai să iau. De la preşedintele Norvegiei şi până la admiratoarele înnebunite să sune la Turcescu, ştiu toţi că de făcut, am făcut de toate. Şi-acum, din ăstea-mi faceţi? Fugiţi la vasilişti cu şifonierul, bişonul, gunoiul, periuţa de dinţi, şi aia moştenită? Şi uite, cu graba asta, aţi uitat pe noptieră pumnalul pentru spinările distrate, neprevăzute cu ochi la spate! * Cârâie cârâitorii de serviciu, că preşedintele n-ar fi echidistant: cică de la perdeluţă s-a văzut cum circulă, fără perdea, pe contrasens. Acuma, cum circulă, ca Lelia Munteanu nu povesteşte nimeni: "Cum adică s-a îndrăgostit Băse de-o formaţiune politică? Ce, nu ştia că toate-s nişte paraşute? O Mişcare e altceva. Cuminte, la locul ei, finuţă. Se găsesc unii care să-ţi facă lipeala. Merită să investeşti sentimente. Până nu se curveşte şi-asta şi devine prea Populară"! * Aşadar, cui i se mai pare că vede iar nu-ş ce inechitate, să se spele pe ochi cu pastă de dinţi, iar în urechi, atenţie ce capăt al beţigaşului înfige!
* Cam naiv Gândul, altfel n-ar fi scris că "Americanii au venit, au văzut şi au învins". Şi nici "Ce le rămâne românilor după 10 ani de la încheierea contractului cu Bechtel". Ca să nu ne pierdem în hăţişul cu detalii, dar nici să nu dăm în gropi, că de asfalt oricum n-avem cum da: de rămas, vă spun clar ce sigur-sigur ne-a rămas: nişte datorii şi renumele de fraier