Când pentru prieteni fidelitatea conjugală este opţională, o persoană aprobă mai uşor adulterul şi există o probabilitate destul de mare ca înşelatul să devină un stil de viaţă şi pentru ea.

Eşti în maşină, dimineaţa, şi te grăbeşti să ajungi la o întâlnire de afaceri importantă. Te apropii de intersecţia din cartier, iar semaforul se face roşu. Pare cel mai lung semafor roşu la care a trebuit să stai vreodată. Te uiţi în stânga, te uiţi în dreapta şi nu vezi nicio maşină, nicăieri. Şi niciun echipaj de poliţie. Dintr-o dată, te întrebi: „Ce ar fi dacă aş trece acum?“ În timp ce-ţi cântăreşti opţiunile, dincolo de intersecţie, o maşină opreşte şi ea la semafor. Şoferul se uită în stânga, se uită în dreapta, gândindu-se probabil ca şi tine ce să facă. Dintr-o dată, maşina lui porneşte de pe loc în viteză, traversează intersecţia şi îşi vede de drum. Te uiţi la semafor. Tot roşu. „De ce nu?“, te întrebi şi apeşi pedala de acceleraţie. Îţi continui apoi drumul spre serviciu, mândru că ai salvat un minut din timpul tău.

Acest scenariu descrie un fenomen sociologic, în opinia psihiatrului Scott Haltzman, membru al Asociaţiei Americane de Psihiatrie, citat de publicaţia „Psychology Today“. Când cineva încalcă o convenţie socială, transmite celorlalţi mesajul că pot face acelaşi lucru. Infidelitatea conjugală urmează acelaşi tipar comportamental.

„Persoanele pe care alegi să le ai în preajmă îţi pot influenţa limitele pe care ţi le impui. (...) De exemplu, atunci când o persoană devotată căsniciei sale decide să însoţească o alta infidelă într-un bar, ea poate privi detaşată cum flirtează cu persoane de sex opus. Totuşi, în timp, persoana devotată ajunge să se simtă confortabil în prezenţa unor potenţiali amanţi. Dacă toţi cei din jurul tău fac asta, nu poate fi un lucru atât de rău“, explică psihiatrul american.

Studiile arată că indivizii care au o