Până prin 1989 am beneficiat de vecinătatea (el la patru, noi la parter) prietenului Eugen, cu vreo opt ani mai mare; el ne-a tras de mânecă la începutul anilor '80 şi ne-a explicat că rock-ul (pe care îl ascultam sub formă de Stones, Zepp, ZZ Top, AC/DC, Black Sabbath etc.) are şi zone mai profunde. Ne-a dat cheia de deschis poarta spre muzica progresivă, ne-a împrumutat şi înregistrat albume...
Cam aşa am căpătat pasiune pentru rock-ul mai complex şi mai profund: am început să ascultăm cu urechile deschise, dar ne-am dat seama că trebuie deschise şi alte porţi de intrare. Primele seminţe de muzică progresivă au încolţit şi am ajuns la ani întregi de Pink Floyd, Yes, Genesis, Tangerine Dream, Emerson, Lake and Palmer, King Crimson, Supertramp, Gentle Giant, apoi Marillion, IQ, Pendragon, Pallas, Saga etc.
Am făcut introducerea asta, despre rock-ul progresiv, fiindcă azi împlineşte 63 de ani Anthony "Tony" Banks, stăpânul clapelor din trupa Genesis...
Cel cu chestia aia pe cap e Peter Gabriel, conducătorul trupei până în 1975, când a ales cariera solo - îl ştiţi sigur, măcar din hituri gen "Sledgehammer" sau "Don't Give Up":
Iată prima piesă mai comercială a trupei, care a şi devenit, din acest motiv, primul hit intrat în clasamente:
apoi "Mama", în care se poate vedea bine ce face sărbătoritul de azi:
şi "Abacab", de pe albumul omonim. Numele n-are legătură cu acordurile folosite (ar fi La - Si - La - Do - La - Si), după cum spun unii, ci vine de la prima versiune a piesei, din timpul înregistrărilor: cele trei părţi melodice, a, b şi c, se reluau în ordinea a-b-a-c-a-b. Până la urmă a rămas titlul, deşi varianta finală e niţel altfel, adică "Accaabbaac"... Poftă bună!
Până prin 1989 am beneficiat de vecinătatea (el la patru, noi la parter) prietenului Eugen, cu vreo opt
