Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un proiect ambiţios care revine în forţă / Dacă te simţi rău, lumea ţi se pare mai gri, coloreaz-o cu hohote de râs şi bună dispoziţie

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 27 martie 2013 ·

Asociaţia Doctor Clown a fost înfiinţată în anul 2011 la iniţiativa lui Bela Fulop, care a dorit ca astfel să promoveze mişcarea doctorilor clovni şi în judeţul nostru. Poate aţi văzut la televizor voluntarii îmbrăcaţi în clovn, care cutreieră spitalele şi oferă copiilor bolnavi reprezentaţii inedite chiar în saloane, lângă paturi, având în vedere că micuţii nu pot merge la manifestări, din cauza bolilor.

Spitalele sunt reci, miros a medicamente, iar să petreci câteva zile într-un salon în care nu prea ai multe de făcut poate fi depresiv. Aşadar, vizita clovnilor constituie un moment fericit pentru oricare micuţ. În general, atât copiii, dar şi părinţi sau medicii reacţionează bine la această iniţiativă a clovnilor, ce şi-au luat doctoratul în bună dispoziţie.

„Brandul doctorului clovn este o marcă deja consacrată, un obicei în alte ţări, care încearcă să diminueze impactul negativ pe care îl provoacă boala în general, starea de suferinţă şi nevoile asupra psihicului persoanelor internate şi a apropiaţilor acestora. Clovni, bufoni profesionişti şi voluntari, îmbrăcaţi în costume specifice, transpun activitatea stresantă a medicilor în show-uri şi parodii spre deliciul copiilor bolnavi. Este de notorietate faptul că veselia şi buna dispoziţie reprezintă un medicament naturist 100%. Motoul asociaţie şi crezul membrilor săi: Zâmbetul este cel mai bun medicament! Un zâmbet face cât 100 de medicamente! Nici o clipă fără zâmbet! Întotdeauna suntem datori măcar cu un zâmbet! Am vorbit cu managerii spitalelor din Valea Jiului şi reacţia a fost fantastică. Le place acest proiect şi vor să-l desfăşurăm atât la Petroşani, cât şi la Lupeni”, povesteşte Bela Fulop, fondatorul asociaţiei, care încearcă să aducă un zâmbet pe faţa copiilor suferinzi cu programe organizate în incinta spitalelor, a centrelor sociale, a caselor de bătrâni etc.

Voluntari

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°