Ionuţ Adrian Tătaru ar putea executa un an şi jumătate de închisoare, dacă nu va ataca cu recurs sentinţa pronunţată în această săptămână de Judecătoria Panciu. Tânărul s-a ales cu dosar penal după ce în seara de 22 decembrie 2012, a forţat uşa unei societăţi comerciale din oraş, de unde a furat un număr de 82 de tichete de masă, în valoare de aproximativ 800 de lei.
Pe parcursul cercetărilor, Tătaru a acoperit integral prejudiciul, iar în faţa instanţei a recunoscut şi regretat fapta, precizând că a comis-o fiind în stare avansată de ebrietate.
Acesta nu este, însă, la prima încălcare a legii. Procurorii au arătat că, în 2011, Ionuţ Adrian Tătaru a fost sancţionat cu mustrare şi ulterior a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare tot pentru comiterea de furturi. Din acest motiv, ei au propus ca tânărului să i se revoce beneficiul suspendării condiţionate şi să execute noua pedeapsă în regim de detenţie.
Ionuţ Adrian Tătaru ar putea executa un an şi jumătate de închisoare, dacă nu va ataca cu recurs sentinţa pronunţată în această săptămână de Judecătoria Panciu. Tânărul s-a ales cu dosar penal după ce în seara de 22 decembrie 2012, a forţat uşa unei societăţi comerciale din oraş, de unde a furat un număr de 82 de tichete de masă, în valoare de aproximativ 800 de lei.
Pe parcursul cercetărilor, Tătaru a acoperit integral prejudiciul, iar în faţa instanţei a recunoscut şi regretat fapta, precizând că a comis-o fiind în stare avansată de ebrietate.
Acesta nu este, însă, la prima încălcare a legii. Procurorii au arătat că, în 2011, Ionuţ Adrian Tătaru a fost sancţionat cu mustrare şi ulterior a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare tot pentru comiterea de furturi. Din acest motiv, ei au propus ca tânărului să i se revoce beneficiul suspendării condiţionate şi să execute noua pedeapsă în regi