Occidentalii trăiesc cu până la 12 ani mai mult decât rușii, arată o serie de studii publicate în revista britanică Lancet. Cercetătorii pun diferențe pe seama alcoolismului, fumatului și accidentelor rutiere. Sursa: REUTERS
Imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, speranţa de viaţă a locuitorilor a crescut rapid în mai multe state din Europa de Est sau Centrală, precum Polonia, Cehoslovacia sau fosta RDG. Câţiva ani mai târziu, aceasta s-a ameliorat şi în Ungaria, România şi Bulgaria.
În Rusia, în schimb, speranţa de viaţă a bărbaţilor a scăzut de la 63 de ani, în 1990, la 58 de ani, în 2000, revenind la 62 de ani, în 2009. În cazul femeilor, speranța de viață a scăzut de la 74 de ani, în 1990, la 72 de ani, în 2000 şi a revenit la 74 de ani, în 2009.
Prin comparaţie, speranţa de viaţă a locuitorilor Uniunii Europene (UE) a crescut cu şase ani, în total, în perioada 1990-2009, atingând aproape 80 de ani (atât la bărbaţi cât şi la femei). "Un bărbat tânăr rus în vârstă de 20 de ani are doar 63% şanse să ajungă la vârsta de 60 de ani, în timp ce unul care trăieşte în Europa Occidentală are 90% şanse", arată unul dintre studii.
Pentru a explica această diferenţa, care atinge în prezent 12 ani la bărbaţi şi 8 ani la femei, cercetătorii citează în principal alcoolismul, dar şi fumatul şi accidentele de circulaţie. Alcoolul este responsabil de șase decese din zece la bărbaţii activi din fostele republici sovietice şi de o treime din decesele femeilor de aceeaşi vârstă. Și fumatul, care nu este foarte bine combătut prin programe naționale în aceste state, poate avea repercusiuni importante asupra stării de sănătate a bărbaților sub 75 de ani, mai spun autorii studiului.
Și decesele premature au crescut, în anii `90, şi în alte trei foste state sovietice, şi anume Belarus, Kazahstan şi Ucraina, din cauza deteriorării sistemelor de sănăt